Reacțiile suporterilor la vestea că berea cu alcool ar putea fi reintrodusă pe stadioane. „Unii oameni pot fi civilizați”

×
Codul embed a fost copiat

Fotbalul și berea merg mână în mână, spun asta toţi microbiștii, deși acum legea nu-i lasă să bea pe stadion.

Lucrurile s-ar putea schimba, însă, după ce Consiliul Economic și Social a dat undă verde unui proiect de lege care permite vânzarea la evenimentele sportive a băuturilor cu cel mult 5% alcool. În vreme ce documentul merge spre aprobare în Parlament, suporterii, cluburile și producătorii de bere își fac deja planuri.

La coada la bilete pentru meciul Petrolul-FCSB, suporterii nu mai vorbesc despre scor ci despre bere.

Adrian Andrei, microbist: „Să dea Dumnezeu, desigur, să dea Dumnezeu că ne-am săturat de apă plată!"

Cătălin Ștefan, microbist: „Unii oameni pot fi civilizați, chiar dacă au alcool la bord. Alți oameni denaturează total situația și nu prea e convenabil pentru restul.”

Citește și
ilie bolojan
Ilie Bolojan, despre plagiatul lui Radu Marinescu: „Lucrurile de care este acuzat nu s-au întâmplat în mandatul de ministru”

Consiliul Economic și Social este de acord cu modificarea legii privind combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive, astfel încât să fie permisă vânzarea băuturilor slab alcoolizate pe stadioane. Suntem, încă, printre puținele țări cu restricții.

Tânăr: „Am fost anul trecut la EURO în Germania și, într-adevăr, văzusem oameni care erau la a patra, la a cincea bere și erau mult mai joviali, mult mai închegați suporterii între ei.”

Proiectul de lege merge spre aprobare în Parlament. Inițiatorii susțin că va aduce beneficii economice.
„Această reglementare echilibrată aduce beneficii economice organizatorilor, susține o experiență sportivă atractivă și dezvoltă o sursă suplimentară de venit pentru cluburile sportive organizatoare”, spun inițiatorii în nota de fundamentare a proiectului legislativ.

În plus, oamenii nu vor mai fi tentați să bea în exces, înainte de meciuri.

Bogdan Gavriliu, suporter Oțelul Galați „Fix asta e problema, că lumea bea înainte și vine aici deja sub influenţa băuturilor alcoolice.”

Documentul vine cu precizări clare.

Flaviu Buta, purtător de cuvânt Primăria Alba Iulia: „Consumul va fi permis doar din pahare de plastic sau de hârtie, încât să nu poată fi loviți oamenii cu recipientele.”

Iar unele cluburi de fotbal promit că vor lua măsuri suplimentare.

Florin Zaharia, vicepreședinte Oțelul Galați: „Vor fi și afișe, va fi și mai multă consiliere, se va vorbi mai mult.”

Pentru producătorii de bere, modificarea legii ar fi o gură de oxigen, după creșterea accizei și a TVA. În ultimii ani, consumul a scăzut.

Constantin Bratu, director general Asociația Berarii României: „70% dintre români consideră că această băutură face parte din experienţa fotbalului.”

Germania, Cehia, Belgia și Austria permit consumul de bere pe stadioane indiferent de nivelul de concentrație alcoolică. Britanicii pot consuma băuturi alcoolice în barurile din interiorul arenelor. Iar în Franța și Spania legea spune că poţi să bei la meci doar bere fără alcool.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Ilie Bolojan, despre plagiatul lui Radu Marinescu: „Lucrurile de care este acuzat nu s-au întâmplat în mandatul de ministru”
Ilie Bolojan, despre plagiatul lui Radu Marinescu: „Lucrurile de care este acuzat nu s-au întâmplat în mandatul de ministru”

Premierul Ilie Bolojan a declarat că speră ca o entitate independentă să stabilească dacă ministrul Justiției, Radu Marinescu, se face sau nu vinovat de plagiat.  

Incident la sol cu o aeronavă Wizz Air pe Aeroportul din Sibiu. Avionul a ajuns la marginea pistei. S-a deschis o anchetă
Incident la sol cu o aeronavă Wizz Air pe Aeroportul din Sibiu. Avionul a ajuns la marginea pistei. S-a deschis o anchetă

O aeronavă Wizz Air care operase un zbor pe ruta Bergamo-Sibiu a fost implicată, marţi într-un incident la sol, după aterizarea pe Aeroportul din Sibiu.

O femeie și-a lăsat băiețelul de 4 ani la grădiniță, în Iași, dar după câteva ore a avut un șoc: „Nu primisem niciun apel”
O femeie și-a lăsat băiețelul de 4 ani la grădiniță, în Iași, dar după câteva ore a avut un șoc: „Nu primisem niciun apel”

Un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu a fost deschis după ce un copil de 4 ani a fost găsit singur pe stradă în zona Pieţei Chirilă din Iaşi, deşi fusese lăsat la grădiniţă de mama sa.

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”
Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”

Premierul Ilie Bolojan spune că pachetul de reforme din administrația publică trebuie adoptat rapid, deoarece întârzierea duce la cheltuieli mai mari și prelungirea problemelor.