Reacția Chinei cu privire la moartea lui Ion Iliescu, „un vechi prieten al poporului chinez”. Mesajul transmis de la Beijing

ion iliescu
Imago

China regretă profund trecerea în nefiinţă a fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, potrivit agenţiei Xinhua.

Ion Iliescu, un lider important al României şi un vechi prieten al poporului chinez, şi-a adus o contribuţie semnificativă la dezvoltarea relaţiilor sino-române şi la cooperarea prietenească dintre cele două ţări, a subliniat reprezentantul MAE chinez.

"Regretăm profund moartea fostului preşedinte Iliescu şi transmitem sincere condoleanţe guvernului şi poporului român, precum şi familiei sale", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a fost înmormântat joi, în Cimitirul Militar Ghencea III, cu onoruri militare.

Ion Iliescu a murit marţi, la ora 15:55, la Spitalul ''Agrippa Ionescu'' din Capitală, unde era internat de 57 de zile. Avea 95 de ani.

Citește și
ion iliescu pe tun
Marii absenți la înmormântarea lui Ion Iliescu. Pe traseu, străzile au fost aproape pustii. „Poate că lumea are serviciu”

Timp de două zile, în memoria celui care a condus România între anii 1990 - 1992, 1992 - 1996 şi 2000 - 2004 au fost organizate funeralii de stat, iar joi a fost zi de doliu naţional, drapelul României fiind coborât în bernă.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Mesajul soției lui Ion Iliescu, Nina, la puțin timp după înmormântare: „Vă mulțumesc pentru că ați răspuns cu demnitate”
Mesajul soției lui Ion Iliescu, Nina, la puțin timp după înmormântare: „Vă mulțumesc pentru că ați răspuns cu demnitate”

Nina Iliescu, soția lui Ion Iliescu, a publicat un mesaj pe blogul fostului președinte, la puțin timp după înmormântarea acestuia, joi, în cimitirul Ghencea 3, la care nu a participat din motive medicale.

Marii absenți la înmormântarea lui Ion Iliescu. Pe traseu, străzile au fost aproape pustii. „Poate că lumea are serviciu”
Marii absenți la înmormântarea lui Ion Iliescu. Pe traseu, străzile au fost aproape pustii. „Poate că lumea are serviciu”

România și-a luat rămas bun, prin funeralii de stat, de la Ion Iliescu, primul președinte de după Revoluția din '89. Ceremonia a început la Palatul Cotroceni și s-a încheiat cu înmormântarea, la Cimitirul Ghencea 3.

Adrian Năstase, după înmormântarea lui Ion Iliescu: Să-l respectăm pe el aşa cum a fost, cu lucrurile bune şi cu lucruri rele
Adrian Năstase, după înmormântarea lui Ion Iliescu: Să-l respectăm pe el aşa cum a fost, cu lucrurile bune şi cu lucruri rele

Fostul premier Adrian Năstase afirmă că Ion Iliescu a devenit „parte din istoria noastră” și îl descrie drept un lider „foarte important” pentru România, într-o perioadă extrem de dificilă.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.