Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, primele declarații în fața procurorilor. Ce pedeapsă riscă

×
Publicitate

Patronul de la pensiunea Ferma Dacilor și doi administratori ai afacerii și-au petrecut noaptea după gratii.

Ei au fost reținuți pentru 24 de ore, iar procurorii vor să ceară arestarea lor preventivă. 

Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor, dar și cei doi administratori ai pensiunii, sunt din nou în fața anchetatorilor de la Serviciul de Investigații Criminale.

Au fost aduși la ora 8:00 de la arestul Poliției din Câmpina, tocmai pentru a li se da ocazia să dea, în sfârșit, explicații. Până acum nu au dat niciun fel de declarație. S-au prevalat de dreptul la tăcere.

Iată, rând pe rând, statutul lor s-a schimbat, cel puțin în cazul lui Dinicu. Inițial, a doua zi după incendiu, a fost audiat ca martor, apoi a devenit suspect odată ce a fost acuzat de distrugere din culpă ce a avut ca urmare dezastrul, acuzație pentru care riscă până la 12 ani de închisoare.

Citește și
Un șofer băut a „zburat” cu mașina peste un sens giratoriu în Constanța. Momentul șocant, surprins de camere
Un șofer băut a „zburat” cu mașina peste un sens giratoriu în Constanța. Momentul șocant, surprins de camere

Acum este inculpat și în cel mai scurt timp, cel mai probabil în următoarea jumătate de oră, Dinicu și cei doi apropiați ai lui, practic oamenii săi de încredere, vor părăsi din nou sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova pentru a lua drumul instanței de judecată, acolo unde procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova vor cere judecătorului de drepturi și libertăți emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile.

Nu doar cei trei sunt suspecți și inculpați în acest dosar. Anchetatorii de la Serviciul Investigații criminale i-au transformat în suspecți și pe funcționarii Primăriei Gura Vadului, cea care ar fi trebuit să gestioneze mai bine construirea, dar mai ales funcționarea pensiunii de la Tohani, cea care a fost distrusă în totalitate în a doua zi de Crăciun, în urma unui incendiu devastator.

Fostul edil, actualul, dar și o funcționară de la urbanism sunt suspecți în dosar. Sunt practic urmăriți penal pentru acuzații de fals intelectual și abuz în serviciu, însă, în cazul lor, anchetatorii nu au luat măsuri preventive, așa că vor fi cercetați în stare de libertate.

Între timp, ancheta criminalistică este și ea în plină desfășurare. Sunt în continuare multiple semne de întrebare în ceea ce privește momentul, locul, dar mai ales cauza izbucnirii acestei vâlvătăi atât de distrugătoare. De altfel, se conturează ipoteza că focul ar fi pornit din pricina unui televizor aflat într-o cameră în care dormeau doi dintre copiii care și-au pierdut viața în acest incendiu teribil.

Asta după ce, probabil, utilizarea televizorului în mod excesiv ar fi generat, asta este bănuiala anchetatorilor, un scurt-circuit în acea dimineață fatidică. Însă, cu certitudine nu se mai poate stabili, cred anchetatorii, acest fapt, câtă vreme acest televizor a fost mistuit de flăcări.

Așadar, următoarele ore vor fi hotărâtoare pentru Cornel Dinicu, cel în cazul căruia judecătorul de drepturi și libertăți va trebui să decidă dacă va fi liber sau, dimpotrivă, va fi arestat preventiv.

 

Articol recomandat de sport.ro
Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“
Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“
Citește și...
Un șofer băut a „zburat” cu mașina peste un sens giratoriu în Constanța. Momentul șocant, surprins de camere
Un șofer băut a „zburat” cu mașina peste un sens giratoriu în Constanța. Momentul șocant, surprins de camere

Accident spectaculos, petrecut luni dimineață, în localitatea Ovidiu din Constanța. Un șofer băut a zburat peste sensul giratoriu și a aterizat violent, pe trotuar.

Falcon Defence anunță contracte de 253 milioane de euro și deschide o platformă de producție de muniție în România
Falcon Defence anunță contracte de 253 milioane de euro și deschide o platformă de producție de muniție în România

Compania Falcon Defence, parte a Falcon Group, anunţă intrarea oficială pe piaţa din România prin lansarea unei platforme integrate de producţie pentru materiale energetice şi muniţie de artilerie.

Consilierii USR vor depune un proiect pentru interzicerea păcănelelor în Capitală. Va fi supus dezbaterii publice
Consilierii USR vor depune un proiect pentru interzicerea păcănelelor în Capitală. Va fi supus dezbaterii publice

Consilierii generali ai USR vor depune un proiect de hotărâre prin care solicită interzicerea păcănelelor în Capitală, a anunţat lidera deputaţilor USR, Diana Stoica.

Recomandări
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Noi explozii în Tel Aviv, Ierusalim, Doha, Dubai
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Noi explozii în Tel Aviv, Ierusalim, Doha, Dubai

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

Război în Orientul Mijlociu. Ministrul de Externe, Oana Țoiu: ”Sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite”
Război în Orientul Mijlociu. Ministrul de Externe, Oana Țoiu: ”Sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite”

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat că până în prezent nu există nicio informaţie privind cetăţeni români care ar fi răniţi în urma conflictului din Orientul Mijlociu. 

România va activa mecanismul civil european. Cetățeni români vor fi aduși luni seara la București din Israel
România va activa mecanismul civil european. Cetățeni români vor fi aduși luni seara la București din Israel

Guvernul anunţă, în urma şedinţei de luni dimineaţa, de la Palatul Victoria, că luni seară vor ajunge la Bucureşti cetăţeni români din Statul Israel, la bordul a două aeronave care vin din Egipt, ţară care are deschis spaţiul aerian.