Preşedintele Klaus Iohannis, primit de președintele Republicii Capul Verde. Programul vizitei oficiale | VIDEO

62403944
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit luni la palatul prezidențial din Capul Verde de către președintele republicii José Maria Neves.

În cadrul ceremoniei oficiale, la care au fost prezente şi soţiile celor doi şefi de stat, au fost intonate imnurile naţionale, conform imaginilor transmise de Administraţia Prezidenţială.

Vizita de stat în Republica Capul Verde va prilejui consultări ale preşedintelui Iohannis cu preşedintele Jose Maria Neves. Programul oficial va include, de asemenea, întrevederi cu preşedintele Adunării Naţionale, Austelino Tavares Correia, cu prim-ministrul Jose Ulisses Correia e Silva şi cu primarul oraşului Praia, Francisco Avelino Carvalho. Totodată, Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu foştii studenţi din Capul Verde care au învăţat în România, transmite Agerpres.

România şi Republica Capul Verde au stabilit relaţii diplomatice la 17 septembrie 1975, la două luni de la proclamarea independenţei acestui stat (5 iulie 1975).

Citește și
Înregistrări publice de la audierile soților Bill și Hillary Cliton. Momentul culminant. „Of, Doamne sfinte”
Înregistrări publice de la audierile soților Bill și Hillary Cliton. Momentul culminant. „Of, Doamne sfinte”

Klaus Iohannis a participat, duminică, la ceremonia de rămas bun organizată la State House din Dar es Salaam cu ocazia încheierii vizitei sale oficiale în Republica Unită a Tanzaniei.

Şeful statului va încheia vizitele în Africa pe 23 noiembrie. Ultima deplasare din acest turneu este în Republica Senegal, unde preşedintele Klaus Iohannis va avea consultări politice cu omologul Macky Sall.

Programul oficial al vizitei mai include, printre altele, participarea celor doi şefi de stat la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal, care va găzdui cele 34 de agenţii ale ONU prezente în această ţară. Preşedintele Iohannis va avea o întâlnire şi cu foşti studenţi senegalezi în România.

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
Înregistrări publice de la audierile soților Bill și Hillary Cliton. Momentul culminant. „Of, Doamne sfinte”
Înregistrări publice de la audierile soților Bill și Hillary Cliton. Momentul culminant. „Of, Doamne sfinte”

În Statele Unite, congresmenii republicani au făcut publice mai multe înregistrări de la audierile soților Bill și Hillary Clinton cu privire la implicarea lor în dosarele Epstein.  

Un individ cu permisul suspendat din 2019 a rănit grav două persoane. O femeie are acum piciorul amputat
Un individ cu permisul suspendat din 2019 a rănit grav două persoane. O femeie are acum piciorul amputat

Două persoane au fost grav rănite, iar una dintre ele a rămas fără un picior, după un grav accident rutier.  

Taberele de copii ale statului pot fi reabilitate cu fonduri europene. Proiecte pentru 20 de milioane de euro
Taberele de copii ale statului pot fi reabilitate cu fonduri europene. Proiecte pentru 20 de milioane de euro

Cândva bucuria marilor vacanțe, cele 163 de tabere de copii care aparțin statului se află într-o stare jalnică. Doar 64 dintre ele mai primesc elevi, restul sunt în ruină.  

Recomandări
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”

Europa ar putea deveni țintă indirectă în conflictul dintre Iran și SUA, după ce Teheranul a avertizat statele UE să nu se implice militar în conflict. 

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Război în Iran, ziua a patra. Donald Trump: „Totul a fost neutralizat”
Război în Iran, ziua a patra. Donald Trump: „Totul a fost neutralizat”

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.