Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poliţiştii vor învăţa de la un expert francez cum să comunice cu cetăţenii, după ultimele scandaluri

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poliţiştii şi-au angajat un mediator internaţional. Acesta urmează să îi înveţe cum să vorbească şi cum să se poarte în situaţii care pot deveni critice.

Ultimele scandaluri de pe urma cărora imaginea Poliţiei Române a a avut de suferit i-a determinat pe şefii instituţiei să ia măsuri.

'Pe scena imaginară vor fi duşi poliţişti începători, cu maximum 5 ani de experienţă, dar şi cei aflaţi în pragul pensionării, adesea blazaţi. Şi vor juca, pe rând, cele mai dese scenarii care duc la conflicte între ei şi cetăţeni. Dacă replică nu este bună, va interveni regizorul, un mediator internaţional, care le va spune unde şi cum greşeşte fiecare.

Consultant este un francez stabilit în România de 16 ani, cu o experienţă de 30 de ani în negociere. Cu el, am vizionat un scandal de stradă.

''Uitati, el vorbeşte la per tu, poliţistul politicos. iar doamna din spate nu ştiu de ce zâmbeşte. E vorba de gesturi nonverbale, trebuie să le citim. şi trebuie să învăţăm să comunicăm din nou, ceea ce poate părea simplu dar este foarte dificil”, explică Bruno Demaille.

Citește și
anchetă mașină anti-PSD
Anchetă internă la Poliție, în cazul șoferului cu numere anti-PSD. ”Se cercetează ei pe ei”

Poliţiştii de la rutieră sunt primii expuşi unor situaţii conflictuale, cum a fost în celebrele cazuri Cristian Boureanu sau Ilie Năstase.

În unele dintre aceste situaţii agenţii nu au procedat corect iar lucrurile au degenerat. Tocmai de aceea pe viitor tot ce vor învăţa poliţiştii la aceste cursuri, va apărea şi în 4 ghiduri care îi vizează inclusiv pe cetăţeni.

Acelaşi mediator le va explica poliţiştilor şi că uniforma nu poate fi dată jos niciodată, în nicio situaţie, şi că meseria de apărător al legii este permanentă.

Nu aşa cum au procedat doi dintre agenţii din Poliţia Română care au scris pe paginile de socializare tot ce le-a trecut prin cap. A fost şi cazul comisarului şef Ovidiu Munteanu. Acesta a stârnit un val de indignare după ce i-a îndemnat pe cei nemulţumiţi de activitatea poliţiei să apeleze la rude, vecini sau la preoţi.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult