Petre Daea: România va consemna în 2022 cea mai mică producţie de porumb din ultimii 15 ani

Porumb
Shutterstock

România va consemna în acest an cea mai mică producţie de porumb din 2007 şi până în prezent, seceta pedologică diminuând recolta cu aproximativ 40%-50% faţă de anii trecuţi, a declarat, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Acesta a adăugat că producţia obţinută va asigura consumul intern, existând şi o disponibilitate pentru export, fără a preciza deocamdată cantitatea totală de porumb boabe obţinută în 2022, scrie Agerpres. 

"La porumb nu s-a încheiat recoltatul pe întreaga suprafaţă, dar până la această dată producţia medie este de 3.000 de kilograme la hectar, ceea ce înseamnă mult sub media anilor normali în România, când la această cultură se obţineau între 5 şi 6 tone la hectar. Este cea mai afectată cultură din cauza secetei, producţia obţinută fiind mult mai mică decât în anii normali, dar ne asigură consumul intern şi o disponibilitate pentru export", a precizat Daea.

Ministrul Agriculturii a susţinut că va anunţa cantitatea exactă obţinută de fermieri în 2022, "când se introduce în hambar ultima cantitate de porumb care se va recolta în câmp", însă a subliniat că este cea mai mică producţie de porumb care s-a obţinut în ultimii ani după integrarea României în Uniunea Europeană.

"Producţia totală nu o dau, am spus-o foarte clar, decât atunci când se introduce în hambar ultima cantitate de porumb care se va recolta în câmp, în aşa fel încât să putem informa corect. Când se va termina recoltatul, atunci voi anunţa cantitatea exactă pe care au obţinut-o fermierii şi pe care o poate anunţa România atât în datele statistice europene, cât şi pentru informarea corectă a opiniei publice din ţară. Vă pot spune în procente: este mai mică cu 40%-50% decât în anii precedenţi. Vom vedea cum stăm şi la nivel european la sfârşitul recoltării porumbului. În orice caz, este cea mai mică producţie de porumb care s-a obţinut în ultimii ani după integrarea în Uniunea Europeană (UE), deci din 2007. Fenomenul de secetă nu s-a manifestat numai la nivelul României, acesta a pus amprenta, din nefericire, pe producţiile multor ţări europene. Toate statele europene se confruntă cu greutăţi generate de secetă. Iată, schimbările climatice sunt o realitate, motiv pentru care căutăm şi soluţii în direcţia aceasta pentru a susţine fermierii români", a transmis Petre Daea.

Citește și
violenta domestica
Alina Gorghiu: 20% dintre victimele violenței domestice sunt bărbați. Protecția trebuie să fie egală pentru toți

În ceea ce priveşte producţia totală de seminţe de floarea-soarelui, Daea a subliniat că a fost obţinută o cantitate de peste două milioane de tone, dublu faţă de necesarul de consum al României.

"La floarea soarelui am obţinut peste două milioane de tone ceea ce înseamnă dublu faţă de necesarul de consum al României. Este cam 70% din producţia normală care se poate obţine în condiţiile României", a spus el.

Oficialul MADR a menţionat că anul agricol 2021/2022 a fost unul dificil, care i-a pus la grea încercare pe fermierii români, în condiţiile în care "seceta pedologică a pus stăpânire pe întreaga ţară".

"A fost un an foarte dificil, un an care a pus la grea încercare fermierii români, un an care s-a soldat cu un rezultat ce onorează munca fermierilor, întrucât am putut aduce în hambarele ţării cantităţile de produse atât de necesare consumului uman. Deşi spuneam că în condiţii foarte grele, pentru că seceta pedologică a pus stăpânire pe întreaga ţară, am putut recolta şi înmagazina prin munca fermierilor peste 9 milioane tone de grâu. Aceasta înseamnă că ne asigurăm necesarul pentru consumul intern şi disponibilităţi pentru export, de altfel se poate constata că există cantităţi care au fost scoase în afara ţării şi care s-au dus pe culoarele tradiţionale de comerţ, ştiindu-se că multe ţări din lume se şi se aprovizionează cu grâu foarte bun din România", a adăugat Daea.

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
Alina Gorghiu: 20% dintre victimele violenței domestice sunt bărbați. Protecția trebuie să fie egală pentru toți
Alina Gorghiu: 20% dintre victimele violenței domestice sunt bărbați. Protecția trebuie să fie egală pentru toți

Preşedintele Comisiei speciale împotriva violenţei domestice, deputatul Alina Gorghiu, a afirmat, marţi, că, deşi majoritatea victimelor sunt femei, sunt şi foarte mulţi bărbaţi care cad victime agresiunilor. 

Numărul pacienților cu gripă și viroze respiratorii crește semnificativ. Autoritățile recomandă vaccinarea antigripală
Numărul pacienților cu gripă și viroze respiratorii crește semnificativ. Autoritățile recomandă vaccinarea antigripală

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva" din Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat, marţi, că numărul pacienţilor care au gripă sau viroze respiratorii este semnificativ mai mare decât în anii anteriori.

Mai multe spitale au rămas fără căldură în plină iarnă. Un institut din Capitală a amânat intervențiile chirurgicale
Mai multe spitale au rămas fără căldură în plină iarnă. Un institut din Capitală a amânat intervențiile chirurgicale

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete a declarat pentru News.ro că mai multe spitale aflate în subordinea instituţiei au probleme în acest moment cu asigurarea căldurii.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.