Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Peste 7.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a înscrişi la Evaluarea Națională au absentat la proba la Matematică

Peste 7.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a înscrişi la Evaluarea Naţională au absentat, joi, la proba la Matematică, anunţă Ministerul Educaţiei. Vineri va avea loc ultima probă, cea la Limba şi literatura maternă.

La a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale a absolvenţilor de clasa a VIII-a, cea la Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe, anunţă Ministerul Educaţiei.

Au absentat 7.454 de absolvenţi (4,9%).

Nu s-au înregistrat eliminări din examen.

Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, la ora 15:00.

Vineri va avea loc ultima probă, cea la Limba şi literatura maternă.

Citește și
Rezultatele la bac se afișează miercuri, pentru sesiunea de toamnă. Cum se pot face contestațiile
Când se afișează rezultatele la Evaluare Națională 2024. Ce urmează pentru absolvenții claselor a VIII-a

Primele rezultate vor fi afişate în 3 iulie, până la ora 14:00, iar contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Elevii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate în 9 iulie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult