Percheziții la sediul Administrației Fondului Imobiliar Constanța, într-un dosar privind atribuirea nelegală a unor locuințe

×
Codul embed a fost copiat

Au fost percheziții miercuri la sediul Administrației Fondului Imobiliar Constanța, fosta Regie Autonomă pentru Exploatarea Domeniului Public şi Privat.

Anchetatorii au în vedere un dosar privind atribuirea nelegală a unor locuințe. Intituția este în subordinea Consiliului Local Constanța.

Procurorii anticorupție au verificat arhiva şi mai multe calculatoare în căutarea unor documente ce ar putea reprezenta probe într-un dosar care vizează fosta conducere a societății. Au percheziţionat, de asemenea, şi locuința unei persoane implicate în acest dosar.

Infracțiunile de corupție anchetate ar fi fost comise în perioada 2019-2021, când mai multe locuințe din patrimoniul municipiului Constanța ar fi fost atribuite ilegal unor persoane.

Potrivit unor surse, s-ar fi alocat case pe nedrept unor oameni care erau în strânsă legătură cu conducerea instituției.

Citește și
Captură țigări Dolj
Contrabanda de țigări a atins un nivel record. România a pierdut în 2025 peste 500 de milioane de euro de pe urma ei

Următorul pas ar fi fost ca aceștia să cumpere direct casele, profitând de ajutorul unor angajați ai instituției.

Unele dintre locuințele vizate se află chiar în zona centrală a orașului Constanța, cel mai scump perimetru imobiliar.

Percheziții ar fi fost făcute și la sediul Confort Urban, o societate a Primăriei Constanța, condusă de fostul director al RAEDPP.

Pentru moment, ancheta este "in rem", respectiv vizează fapta, nu o persoană anume.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Contrabanda de țigări a atins un nivel record. România a pierdut în 2025 peste 500 de milioane de euro de pe urma ei
Contrabanda de țigări a atins un nivel record. România a pierdut în 2025 peste 500 de milioane de euro de pe urma ei

Piața neagră a țigaretelor a ajuns la 12,6% din consum în noiembrie 2025, după o creștere de 3 puncte procentuale, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, potrivit Novel.

Peste patru miliarde de euro din fonduri europene pentru agricultura românească. Record de absorbție a fondurilor UE
Peste patru miliarde de euro din fonduri europene pentru agricultura românească. Record de absorbție a fondurilor UE

Peste patru miliarde de euro au fost livrate de către Comisia Europeană, iar până la finalul lunii ianuarie România va mai încasa peste un miliard de euro, a anunţat marţi ministrul Agriculturii.

Un nou-născut a murit într-o clinică din Craiova. Plângere penală împotriva personalului
Un nou-născut a murit într-o clinică din Craiova. Plângere penală împotriva personalului

Polițiștii din Dolj au deschis o anchetă penală după decesul unui nou-născut într-o clinică medicală din municipiul Craiova, în urma unei plângeri care vizează presupusa conduită necorespunzătoare a personalului medical.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Pentru prima dată, un oficial din Iran recunoaște că au fost uciși aproximativ 2000 de protestatari ”teroriști”
Pentru prima dată, un oficial din Iran recunoaște că au fost uciși aproximativ 2000 de protestatari ”teroriști”

Aproximativ 2.000 de persoane, inclusiv personalul de securitate, au fost ucise în protestele din Iran, a declarat marți un oficial iranian pentru agenția Reuters.

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.