Percheziții de amploare la companii din domeniul energetic și termocentrale. Scheme frauduloase de milioane de euro

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii DNA au efectuat astăzi mai multe percheziții la companii de stat din domeniul energiei, suspectate de trafic de influență. Mai concret, anchetatorii fac cercetări într-un dosar de luare de mită și deturnare de licitaţii.

Mai multe echipe mixte de anchetatori-procurori DNA și dube ale Jandarmeriei s-au întors la sediul parchetului anticorupție de la cele 14 percheziții desfășurate atât în București, dar și în alte orașe din țară. Vizate au fost societăți comerciale private din domeniul energetic. Acolo, procurorii au căutat documente ce făceau legătură cu unele contracte plătite din bani publici. Alte percheziții s-au desfășurat la sediile unor centrale termoelectrice. Procurorii au vizat persoane din conducere despre care aveau indicii că ar fi fost mituite de administratorii societăților comerciale din acest dosar, astfel încât să obțină contracte plătite din bani publici.

În cazul sumelor de câteva sute de mii de euro, contractele ar fi fost atribuite direct, iar acolo unde vorbim de milioane de euro, aceste contracte au fost atribuite prin licitații, însă au descoperit procurorii că și acele licitații ar fi fost trucate. O mare parte din cei implicați în acest dosar, pentru că vorbim de foarte multe persoane care au intrat în această schemă infracțională în calitate de complici, de instigatori, au fost aduși la sediul DNA, iar după ce procurorii îi vor audia, le vor stabili și calitatea exactă din acest dosar.

Ținând cont că vorbim și de un prejudiciu destul de mare în dauna statului, cel mai probabil s-ar putea să vedem la finalul acestor audieri și puneri sub sechestru, astfel încât să se recupereze acest prejudiciu.  

Articol recomandat de sport.ro
Ruptură în familie: Gigi Becali: "L-am iubit ca pe un frate, dar am aflat ce a făcut"
Ruptură în familie: Gigi Becali: "L-am iubit ca pe un frate, dar am aflat ce a făcut"
Citește și...
Surse: Procurorii DNA efectuează percheziții la societăţi care activează în domeniul energiei
Surse: Procurorii DNA efectuează percheziții la societăţi care activează în domeniul energiei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție descind joi la mai multe adrese din București, Brașov și Târgu Jiu, într-o anchetă ce vizează suspiciuni de corupție la companii de stat din domeniul energetic.

Cât au costat crinii și lalelele plantate în Botoșani de primar pentru amanta lui. Edilul se află sub control judiciar
Cât au costat crinii și lalelele plantate în Botoșani de primar pentru amanta lui. Edilul se află sub control judiciar

Primarul Botoșaniului a fost plasat sub control judiciar, în urma unor percheziții făcute de DNA, după ce a fost denunțat de soțul unei femei pe care edilul a ajutat-o cu subiectele unui concurs de angajare. Aceasta îi devenise și amantă.

Scandalul ÎPS Teodosie - DNA. Avocații prelatului susțin că nu le sunt luate în calcul cerințele
Scandalul ÎPS Teodosie - DNA. Avocații prelatului susțin că nu le sunt luate în calcul cerințele

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului este supărat pe procurorii DNA, pe care îi acuză că i-au respins cererile în dosarul în care ierarhul este cercetat pentru trafic de influență.  

DNA al Bisericii pentru preoții care iau șpagă. Pentru cununie, botez sau înmormântare trebuie tăiată chitanță
DNA al Bisericii pentru preoții care iau șpagă. Pentru cununie, botez sau înmormântare trebuie tăiată chitanță

Cazul Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Preasfințitul Teodosie, a dus la discutarea unor măsuri speciale anticorpuție în Biserica Ortodoxă.  

Scandalul ÎPS Teodosie - DNA. Avocat: DNA nu are înregistrările originale, iar Recorder a şters înregistrările originale
Scandalul ÎPS Teodosie - DNA. Avocat: DNA nu are înregistrările originale, iar Recorder a şters înregistrările originale

Avocatul Adrian Cuculis, apărătorul ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, afirmă că DNA nu are înregistrările originale, iar publicaţia Recorder le-a şters.

Recomandări
La ONU, aliați și inamici ai SUA denunță „crima de agresiune” a lui Trump în Venezuela. SUA invocă aplicarea legii
La ONU, aliați și inamici ai SUA denunță „crima de agresiune” a lui Trump în Venezuela. SUA invocă aplicarea legii

SUA s-au confruntat luni cu condamnări pe scară largă pentru „crima de agresiune” din Venezuela, la o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, relatează The Guardian.

Cum va fi anul 2026 pentru angajații din România. Creșterile salariale din privat vor fi mai mici decât în 2025
Cum va fi anul 2026 pentru angajații din România. Creșterile salariale din privat vor fi mai mici decât în 2025

Angajații din privat trebuie să se aștepte în 2026 la creșteri salariale mai mici decât anul trecut sau doar la majorări punctuale acordate strict pe criterii de performanță.

Șefa Curții de Apel București dă vina pe Parlament și procurori pentru prescrierea marilor dosare de corupție
Șefa Curții de Apel București dă vina pe Parlament și procurori pentru prescrierea marilor dosare de corupție

Șefa CAB, Liana Arsenie, dă vina pe Parlament și procurori pentru prescrierea dosarelor de corupție. Judecătoarea spune că Legislativul a dat dovadă de pasivitate în modificarea Codului Penal, iar procurorii au ținut prea mult dosarele.