Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc. Peste 1.000 de pelerini din Ungaria au venit în România după doi ani de restricții

×
Codul embed a fost copiat

Sute de oameni au întâmpinat, în gara din Târgu Mureș, un tren cu peste o mie de pelerini din Ungaria, care se îndreaptă spre Șumuleu Ciuc, în Harghita, după doi ani de absență.

Acolo, în acest sfârșit de săptămână, va avea loc una dintre cele mai mari procesiuni catolice din Europa Centrală și de Est. Credincioșii au fost primiți cu flori și cozonac secuiesc.

Sute de oameni au așteptat emotionați trenul care a pornit din Budapesta. O mie de pelerini s-au urcat în vagoane ca să ajungă la Șumuleu Ciuc.

Ca enoriași, dorim să ne întâlnim cu pelerinii, să ne cinstim cu o gură de apă”, a spus un pelerin.

Pelerinii au staționat preț de câteva minute în gara din Târgu Mureș, timp în care au fost primiți de localnici cu buchete de flori, apă și tradiționalul cozonac secuiesc .

Citește și
lapte praf NAN
Mai multe loturi de lapte praf NAN au fost retrase de la vânzare. Ar putea fi contaminate cu o toxină

Nu au lipsit nici muzica și buna dispoziție.

Credincioșii aflați în tren sunt bucuroși că a fost reluat pelerinajul după doi ani de pauză.

Vin de mai mulți ani, doar pe perioada covidului am fost restricționați, așa că acum cu mare bucurie așteptăm evenimentul”, a spus un pelerin.

După o scurtă rugăciune, trenul a pornit din nou la drum. Pelerinii vor participa la sărbătoarea de Rusalii, una dintre cele mai mari procesiuni din Europa. În anul 2019, Papa Francisc a vizitat sanctuarul din Șumuleu Ciuc.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Citește și...
Mai multe loturi de lapte praf NAN au fost retrase de la vânzare. Ar putea fi contaminate cu o toxină
Mai multe loturi de lapte praf NAN au fost retrase de la vânzare. Ar putea fi contaminate cu o toxină

Mai multe loturi de lapte praf NAN de la Nestle au fot retrase de la vânzare de inspectorii sanitari. 

Protest spontan la Spitalul de Urgență din Buzău, după ce un tânăr cu fractură de femur a murit înainte de operație
Protest spontan la Spitalul de Urgență din Buzău, după ce un tânăr cu fractură de femur a murit înainte de operație

Mai multe persoane au protestat spontan, marţi, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Buzău, după ce un pacient în vârstă de 25 de ani, internat cu o fractură închisă de femur, a murit înainte de operație.

Un bărbat din Bacău a vrut să urce în tren cu un cuțit și un spray lacrimogen. El a fost oprit la timp de polițiști
Un bărbat din Bacău a vrut să urce în tren cu un cuțit și un spray lacrimogen. El a fost oprit la timp de polițiști

Un bărbat a fost prins de jandarmi cu un spray iritant şi un cuţit, în zona Gării din municipiul Bacău, el devenind agitat când a văzut forţele de ordine.

Recomandări
Nicușor Dan după „Coaliția de Voință” de la Paris: Garanțiile de securitate acordate Ucrainei vor fi votate în Parlament
Nicușor Dan după „Coaliția de Voință” de la Paris: Garanțiile de securitate acordate Ucrainei vor fi votate în Parlament

Garanțiile de securitate pentru Ucraina vor include „obligații cu caracter obligatoriu” în cazul unui nou atac armat din partea Rusiei, au decis, marți, la Paris, liderii Uniunii Europene împreună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ce a declarat Maduro în fața instanței din New York, când i s-a cerut să își confirme identitatea. A fost întrerupt imediat
Ce a declarat Maduro în fața instanței din New York, când i s-a cerut să își confirme identitatea. A fost întrerupt imediat

Serviciile secrete americane l-au prevenit pe Donald Trump că nu opoziția, ci tot membri ai regimului Maduro ar fi singurii capabili să mențină stabilitatea Venezuelei.

Românii vor o apărare mai puternică: peste 70% susțin înarmarea rapidă. Câți vor revenirea la armata obligatorie
Românii vor o apărare mai puternică: peste 70% susțin înarmarea rapidă. Câți vor revenirea la armata obligatorie

Numărul românilor care sunt de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu începe să fie mai mare ca al celor care se opun. Cel puțin asta reiese dintr-un sondaj Avangarde făcut la finalul anului trecut.