Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parchetul Militar, despre prezenţa unui procuror militar la protest

Procurorul militar Bogdan Pîrlog s-a aflat în Piaţa Victoriei la protestul din 10 august, pentru că se afla în drum spre domiciliu, dar, văzând ce s-a întâmplat acolo, s-a sesizat din oficiu, iar asta reiese dintr-un proces verbal înregistrat a doua zi.

Precizările au fost făcute de prim-procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu, care susține că a am rămas surprins de declaraţia făcută de Jandarmeria Capitalei, care a spus că procurorul a fost prezent în punctul de comandă începând cu ora 17.00 până dimineaţă. Corbu spune că cei din conducerea MAI au fost dezinformaţi, asta pentru că procurorul Pîrlog a fost un "simplu observator" şi nu a făcut parte din Centrul Mobil de Comandă.

"Nu vă ascund faptul că am rămas surprins de cele declarate de conducerea MAI. Înţeleg că purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a făcut o asociere eronată vizavi de prezenţa lui acolo. Colegul nostru se afla în zonă în drum către domiciliu şi insist să se menţioneze acest lucru. El era de serviciu, fiind la permanenţă şi văzând ce s-a întâmplat acolo, s-a sesizat din oficiu, procesul-verbal fiind înregistrat la data de 11 (august – n.r.)", a explicat Ionel Corbu.

Tot acesta a precizat că aspectul a fost denaturat, iar conducerea MAI a fost dezinformată, dar procurorul militar din Piaţa Victoriei a fost "un simplu observator" şi nu a făcut parte din Centrul Mobil de Comandă.

”Acest aspect a fost denaturat şi, din păcate, constat că şi conducerea ministerului a fost dezinformată. Din acest punct de vedere, s-a extrapolat noţiunea de "aflat în zonă". Aflat în zonă putea să fie un simplu observator pe trotuar, lucru pe care l-am şi înţeles că s-a făcut, şi nicidecum în Centrul de Comandă. Centrul de Comandă este nucleul factorilor decizionali de intervenţie, ori vin şi pun o întrebare retorică – ce valenţă avea o decizie a unui procuror acolo, în a acţiona sau a nu acţiona. Repet, nu a făcut parte din Centrul Mobil de Comandă. Nu cunosc aspecte de acest gen", a mai adăugat acesta, potrivit news.ro

Citește și
suspect furt armă
Cine este bărbatul suspectat că a furat arma femeii jandarm. 11 persoane filmate lovind-o pe femeie

Procurorul militar Bogdan Pîrlog este cel care a fost prezent vinerea trecută la protestul din Piaţa Victoriei, transmitea marţi Jandarmeria Bucureşti, care preciza că procurorul s-a autosesizat cu privire la evenimentele din piaţă şi a fost prezent în punctul de comandă începând cu ora 17.00 până dimineaţă.

„În data de 10 august, în Piaţa Victoriei, pe timpul asigurării şi restabilirii ordinii publice a fost prezent domnul locotenent colonel magistrat Pîrlog Bogdan din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Acesta s-a autosesizat cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei fiind prezent în intervalul orar 17.00-04.00 atât în punctul de comandă înaintat cât şi în zona dispozitivelor alaturi de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale”, a transmis marţi Jandarmeria Capitalei.

Şi ministrul de Interne Carmen Dan a afirmat marţi că intervenţia jandarmilor în Piaţa Victoriei s-a făcut sub supravegherea unui procuror, ea fiind imediat contrazisă de către procurorul Corbu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult