Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Omicron face prăpăd în România. Peste 30 de județe au înregistrat o creștere a numărului de infectări

Your browser doesn't support HTML5 video.

31 de județe au înregistat o creștere a numărului de infectări cu coronavirus. Capitala este fruntașă, cu o rată de infectare de aproape 33 la mie, adică 65.000 de persoane bolnave cu acte.

Numărul celor infectați poate fi însă mult mai mare, pentru că unii bolnavi își fac testul acasă, dar nu îl repetă într-o clinică medicală și nu sunt trecuți în statisticile oficiale.

Aproape 17.000 de teste, dintre cele 48.100 prelucrate în ultimele 24 de ore, au ieșit pozitive.

În secțiile Covid sunt aproape 12.000 de pacienți. Peste 1.100 sunt în stare gravă la ATI. Medicii spun că cei mai mulți dintre ei nu sunt vaccinați.

Capitala are cel mai mare număr de bolnavi, cu o rată de răspândire a infecției de 32,75%. Urmează județul Timiș cu 29,32 de procente și Clujul cu 28,43%.

Citește și
Omicron
OMS: O subvariantă a Omicron a fost detectată în 57 de ţări

Autoritățile au micșorat perioada de izolare la cinci zile pentru persoanele vaccinate și cei cu care intră în contact și la șapte zile pentru cei care nu sunt vaccinati. Doar că oamenii, dacă au simptome, pot fi contagioși și în afara acestei perioade.

Dupa infectare, virusul începe să se înmulțească la nivelul căilor aeriene, dar simptomele apar dupa 2-3 zile.

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: ''Perioada de contagiozitate este mai lungă la nevaccinați sau la cei care nu au trecut prin boală - 8 zile după debut si ceva mai scurtă la cei care au istoric trecut prin boală sau sunt vaccinați".

Reporter: "De ce?".

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: "Din cauza răspunsului imun care deja s-a format. În general, în prima săptămână de la debutul bolii, omul are cea mai mare contagiozitate''.

Pentru că varianta Omicron se multiplică la nivelul gâtului, este recomandat ca bolnavul să facă un exudat orofaringian. Și, după ce testul a ieșit pozitiv, să meargă la centrul de evaluare dacă simptomele persistă.

La centrul de evaluare se fac analizele de sânge, radiografie pulmanara sau CT și un EKG pentru a verifica starea inimii.

Dr. Mihaela Zaharia, medicul coordoantor centrul de evaluare Spitalul Universitar de Urgență București: ''Vin după o săptămână pentru că simptomele nu dispar. Ar trebui să fie un semnal de alarmă penru cei de acasă și să vină mai repede la centrul de evaluare''.

Deocamdată, specialiștii nu pot spune dacă anticorpii obținuți de la trecerea prin tulpina Omicron protejează împotriva reinfectării sau a infectării cu o altă variantă a virusului. Ne asigură însă că vaccinarea ne ajută să trecem mai ușor prin boală, în cazul în care ne infectăm.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult