O femeie din Arad a fost arestată preventiv după ce a incendiat 5 case. La cât se ridică pagubele

politie

O femeie în vârstă de 37 de ani din oraşul Sebiş, judeţul Arad, a fost arestată preventiv, după ce a incendiat cinci case, provocând pagube de aproximativ 200.000 de lei.

„În perioada 22 iulie - 6 noiembrie a.c., pe str. Crişului, din oraşul Sebiş, au izbucnit 5 incendii, la mai multe imobile. În urma acestor incidente, nu au fost rănite persoane, dar au fost cauzate pagube materiale în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei. În toate cauzele au fost întocmite dosare penale pentru distrugere şi distrugere din culpă, conturându-se suspiciunea rezonabilă că incendiile ar fi fost provocate de o persoană”, a transmis, duminică, IPJ Arad.

În urma investigaţiilor, poliţiştii au identificat o femeie de 37 de ani care a incendiat casele din vecinătatea locuinţei ei.

„În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii oraşului Sebiş, s-a stabilit că o femeie de 37 de ani, din localitate, care domiciliază în proximitatea imobilelor distruse, ar fi provocat incendiile. În baza probatoriului administrat, la data de 17 Noiembrie a.c., femeia a fost reţinută pentru 24 de ore”, a precizat sursa citată.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a femeii, pentru 30 de zile, pentru distrugere în formă continuată, distrugere şi distrugere din culpă.

Citește și
Ciprian Ciucu
Primarul Ciprian Ciucu: „Termoenergetica funcţionează în condiţii de eşec premeditat”. Împrumut pentru facturi restante
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Primarul Ciprian Ciucu: „Termoenergetica funcţionează în condiţii de eşec premeditat”. Împrumut pentru facturi restante
Primarul Ciprian Ciucu: „Termoenergetica funcţionează în condiţii de eşec premeditat”. Împrumut pentru facturi restante

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, luni, într-o şedinţă extraordinară, contractarea unui împrumut de 150 de milioane de lei de la Ministerul Finanţelor, pentru plata unei părţi a facturilor restante la Termoenergetica.

Un bărbat a murit în urma unei explozii la o centrală pe lemne, în Hunedoara. Deflagraţia a fost urmată de incendiu
Un bărbat a murit în urma unei explozii la o centrală pe lemne, în Hunedoara. Deflagraţia a fost urmată de incendiu

Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața luni, după ce o explozie la o centrală termică pe lemne dintr-o casă din Lupeni, județul Hunedoara, a declanșat un incendiu. Victima a fost scoasă din încăpere de vecini.

 

Un băiat din Galați a furat 67.000 de lei dintr-un aparat SelfPay, printr-o înșelătorie. Cum a păcălit două angajate
Un băiat din Galați a furat 67.000 de lei dintr-un aparat SelfPay, printr-o înșelătorie. Cum a păcălit două angajate

Un adolescent de 17 ani din Galaţi a reuşit să înşele telefonic un magazin dotat cu staţie SelfPay din judeţul Bistriţa-Năsăud şi să sustragă, astfel, 67.000 de lei, sub pretextul unor revizii ale aparatului.

Recomandări
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține „reforma lui Bolojan”
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține „reforma lui Bolojan”

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.