O femeie care a vandalizat mașina unui bărbat pe care l-a confundat cu fostul iubit, condamnată la 8 luni de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Curtea de Apel București a condamnat definitiv o femeie la opt luni de închisoare cu suspendare, într-un caz neobișnuit.

În urmă cu doi ani, înainte de Revelion, a distrus o mașină cu un ciocan și a încercat să îi dea foc. Credea că se răzbună pe iubitul ei cu care se certase, doar că orbită de furie, a făcut praf altă mașină.

Incidentul s-a petrecut în ultima zi a anului 2022. Un bucureștean care se pregătea să plece din țară și-a găsit atunci mașina vandalizată.

Luneta fusese spartă, capota era plină de lovituri, iar interiorul mirosea a benzină. Pe lângă maşină, şoferul ghinionist s-a mai trezit și cu alte probleme.

Marius Cătălin Mardale, Păgubit:
„Când am coborât la mașină, un haos. Toată mașina spartă, geam, parbriz, luneta, oglinzile, toată mașina lovită, turnată benzină, motorină. M-am speriat pentru că am crezut că cineva îmi vrea răul, iar după, la o săptămână, după ce am anchetat și am văzut că e o doamnă și nu un domn, au început probleme în relație. Soția credea că am vreo legătură cu vreo altă fată. Și că a venit să se răzbune pe noi.”

Alertați de păgubit, care a început la rândul său o investigație, polițiștii au descoperit că stricăciunile au fost provocate de o femeie, pe care victima nici măcar nu o cunoștea.

Citește și
cincu
Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, în vizită la Cincu și Sibiu alături de șeful Armatei Române

Suspecta a fost prinsă o lună mai târziu, tot cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. A fost oprită în trafic în aceeași zonă, conducând aceeași mașină ca în noaptea atacului, doar că nu avea permis de conducere. Rușinată de grozăvia pe care o provocase, femeia a mărturisit că...

Mă certasem cu soțul și am ieșit să mă liniştesc. Și am avut impresia că a venit să mă urmărească. Tatăl lui avea mașina asemănătoare ca detaliu, culoare identică, noapte, plus supărarea plus oboseala...A ieșit nenorocirea asta”.

După aproape doi ani de la incident, femeia de 45 de ani a fost condamnată definitiv la 8 luni de închisoare. Doar că, spre, deosebire de tribunal care a decis că locul ei este după gratii, Curtea de Apel București s-a arătat ceva mai îngăduitoare și i-a suspendat executarea pedepsei. Judecătorii au obligat-o totuși să muncească 120 de zile în folosul comunității. Fie la Poliția Locală, fie la o administrație publică de sector.

În plus, îi va plăti stricăciunile, peste 10 mii de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, în vizită la Cincu și Sibiu alături de șeful Armatei Române
Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, în vizită la Cincu și Sibiu alături de șeful Armatei Române

Comandantul suprem al forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus G. Grynkewich, se va afla, marţi, alături de generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării, într-o vizită de lucru la Centrul Naţional de Instruire „Getica”. 

În România apar tot mai multe restaurante cu program redus și meniuri scurte. Este noua rețetă de succes
În România apar tot mai multe restaurante cu program redus și meniuri scurte. Este noua rețetă de succes

Restaurantele din marile orașe ale României sunt într-o transformare continuă. Apar tot mai multe bistro-uri cu echipe restrânse şi cu un program de lucru redus.

Extrageri Loto 6/49, 5/40 și Joker, duminică, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare
Extrageri Loto 6/49, 5/40 și Joker, duminică, 18 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare

Duminică, 18 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.