Noi scumpiri pentru bucureșteni. Și STB ar putea majora tarifele. Ce spune Nicușor Dan

stb
Facebook

Bucureștenii ar putea plăti mai mult de la anul și pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun ale STB, după ce Metrorex a anunțat că vrea să majoreze tarifele din ianuarie.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că o astfel de decizie trebuie bine cântărită și subliniază că, înainte de a propune o majorare a tarifelor pentru metrou, oficialii Ministerului Transporturilor nu au contactat Primăria Capitalei pentru a discuta despre o majorare a tarifului tuturor mijloacelor de transport din Bucureşti.

”E o discuţie pe care trebuie să o avem cu noul Consiliu General, pentru că a fost 1 iulie 2021 când am majorat biletul de la 1,30 lei, şi cum fusese ani de zile, până la preţul de acum de 3 lei şi în momentul ăla am avut o discuţie pregătitoare cu ministrul Transporturilor, era Cătălin Drulă atunci şi nu numai că am mărit simultan biletul, dar am şi mers cu un program tarifar care era comun şi pentru transportul de suprafaţă şi pentru metrou şi am stabilit şi nişte abonamente comune şi un bilet comun. M-aş fi aşteptat ca cei de la Minister să vină către noi să facem în comun lucrul ăsta, acum o să discutăm pentru că e adevărat faţă de iulie 2021 este o inflaţie care se duce şi în preţul motorinei şi în salariile şoferilor. Pe de altă parte este această limitare a pensiilor şi salariilor, deci o să fie un an economic dificil 2025, de asta trebuie cântărite toate lucrurile”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o emisiune la TVR Info, conform news.ro.

Întrebat dacă ştie de ce reprezentanţii Ministerului Transporturilor, care au în subordine Metrorex, nu au contactat Primăria pentru a discuta această chestiune, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu ştiu, poate că s-au grăbit să prindă 1 ianuarie 2025, poate că ştiau că Consiliul General nu este încă funcţional, adică nu s-a definit formal o majoritate cu viceprimari, nu-mi dau seama”.

Edilul a explicat că din iulie 2021 până în iulie 2024 numărul călătorilor care au cumpărat bilete şi abonamente pentru mijloace de transport în comun în Capitală a crescut cu 40% .

Citește și
incendiu elvetia, lumanari, tragedie
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

„Cred că a contribuit aici şi faptul că am avut aceste abonamente foarte bune, inclusiv cele pe care le avem în parteneriat cu Metrorex, faptul că avem conexiunea cu Google Maps şi poţi să prevezi exact timpul pe care urmează să-l faci şi faptul că am externalizat curăţenia, faptul că ne-am dus în cartiere, adică am optimizat inclusiv în cartiere care nu aveau transportul public sau îl aveau la o distanţă mai mare”, a explicat Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Românii sunt pesimiști în 2026. Doar 27% cred că va fi un an mai bun. Care ar trebui să fie prioritatea autorităților
Românii sunt pesimiști în 2026. Doar 27% cred că va fi un an mai bun. Care ar trebui să fie prioritatea autorităților

După un an cu turbulențe politice și economice, românii și-au stabilit așteptările pentru 2026. Potrivit unui sondaj IRES, la nivel personal aproape patru din zece au speranța că va fi un an mai bun, dar la nivel național așteptările sunt mai pesimiste.

Ce fac românii după petrecerile de Revelion: stau la coadă la reciclat. Problema celor 200 de grame
Ce fac românii după petrecerile de Revelion: stau la coadă la reciclat. Problema celor 200 de grame

După mesele festive și cumpărăturile făcute pentru sărbători, mulți au revenit la magazine cu sacii plini de sticle și doze. La mai multe automate de reciclare s-au format cozi.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.