Noi reguli la intrarea în țară. Schimbări privind certificatul verde şi formularul PLF

×
Codul embed a fost copiat

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a făcut, vineri seară, noi precizări despre certificatul digital Covid-19 şi formularul de localizare a pasagerului. Deciziile autorităţilor române ţin cont de deciziile europene.

Adriana Pistol a explicat că OUG referitoare la certificatul digital nu are impact asupra activităţilor interne. Cele două OUG au fost completate cu observaţiile ministerelor.

Descarcă de AICI modelul de formular PLF.

”Ministerul Sănătăţii şi-a asumat să preia toate observaţiile pe care Ministerul Justiţiei şi Consiliul Legislativ le avea. Ca atare, în cursul acestei zile am lucrat pentru a implementa aceste observaţii, astfel încât să avem garanţia unui act normativ care să ofere claritate şi garanţia că toate ministerele şi instituţiile care au atribuţii în implementarea acestor ordonanţe pot să o facă în mod clar şi explicit”, a explicat, vineri seară, Adriana Pistol, după ce Guvernul a trimis forma finală a OUG privind certificatul COVID şi forma finală a OUG privind PLF, potrivit News.ro.

Formularul PLF poate fi completat online AICI.

Citește și
Conducte
Bucureștenii îngheață în case. Circa 3.500 de blocuri nu au căldură în cele mai friguroase zile din această iarnă

În legătură cu certificatul digital european, Adriana Pistol a explicat că autorităţile române au transmis legislaţia europeană.

”Sunt considerate acceptate la circulaţia transfrontalieră pe teritoriul UE acele certificate de vaccinare pentru persoanele care au doar dozele referitoare la schema completă. Schema primară de vaccinare - în funcţie de tipul de vaccinare - poate să constea din o doză sau două doze. Valabilitatea acestor certificate este definită la un număr de 270 zile, adică 9 luni. Altfel spus, la trecerea prin vama românească, orice persoană va trebui să prezinte unul dintre certificatele digitale europene, dacă vine din Spaţiul Economic European şi Confederaţia elveţiană care să constea fie din test PCR valabil 72 de ore, aici nu s-a modificat nimic, fie un certificat care să ateste trecerea prin boală în urmă cu maximum 180 de zile, nici aici nu a intervenit o modificare, fie un certificat de vaccinare care, dacă este vorba de persoane care au primit doar schema primară de vaccinare, trebuie să fie valabil în această perioadă de 270 de zile. Pentru cei care au şi doza booster, această valabilitate nu a fost stabilită încă la nivelul Comisiei Europene şi ca urmare noi am stabilit o valabilitate de până la 31 decembrie 2022, urmând ca această valabilitate să fie modificată în funcţie de decizia finală a Comisiei Europene”, a mai precizat Adriana PIstol.

Aceasta a precizat că, pentru cei care au şi doza booster se discută la nivelul structurilor Comisiei Europene despre o perioadă de valabilitate care ar putea să fie iunie 2023.

”Vom vedea dacă decizia finală va conţine acest termen, moment în care şi noi, ca stat membru, vom adopta acest termen”, a mai explicat Adriana Pistol.

Secretarul de stat a explicat că şi cetăţenii din România care doresc să călătorească într-un stat membru al Uniunii Europene trebuie să ştie că există posibilitatea să li se verifice la graniţă certificatul de vaccinare şi trebuie să se asigure că este valabil.

”Recomand tuturor persoanelor care doresc să călătorească să se informeze de cerinţele de intrare în statele UE deoarece unele au implementat deja această modificare a regulamentului european”, a mai precizat Adriana Pistol.

Potrivit acesteia, ”această Ordonanţă nu are niciun impact şi nu aduce nicio modificare asupra certificatului de vaccinare, certificatului de testare sau de trecere prin boală care este solicitat prin hotărârea CNSU pentru desfăşurarea diverselor activităţi pe teritoriul naţional.

”Aici nimic nu se schimbă”, a explicat secretarul de stat.

Formularul PLF poate fi completat cu 72 de ore înainte de intrarea în țară

”În legătură cu Formularul de Localizare a Pasagerilor, am adus câteva modificări a ordonanţei iniţiale. După cum se ştie exista un termen de 24 de ore necesar completării acestui formular înainte de intrarea în ţară. Acest termen a fost crescut la 72 de ore (...) Au fost introduse excepţii referitoare la câteva categorii profesionale care prin natura profesiei traversează graniţa românească mult prea frecvent. Aceste categorii profesionale au obligaţia de a completa o singură dată formularul, declinându-şi apartenenţa la una dintre aceste categorii profesionale şi este suficient pentru a traversa frontiera fără probleme”, a explicat Pistol.

Potrivit acesteia, aceleaşi persoane, dacă nu mai fac parte din aceste categorii, trebuie să îşi anuleze formularul în care îşi declara apartenenţa.

”A apărut o modificare în sensul păstrării datelor personale care sunt conţinute în formularul respectiv. Am crescut această perioadă la 6 luni având în vedere necesitatea de a dovedi că acest formular a fost completat în situaţiile în care există litigii de natură juridică, în privinţa amenzilor”, a mai explicat Pistol.

Aceasta precizat că s-a adus şi o reducere a cuantumului minim al amenzilor pentru cei care nu au completat formularul de la 1.000 de lei la 500 de lei.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, OUG referitoare la certificatul digital COVID, documentul care se solicită la intrarea în România, dar şi la circulaţia persoanelor în spaţiul Uniunii europene.

Autorităţile române au transpus, astfel, decizia Uniunii Europene conform căreia certificatul de vaccinare este recunoscut doar după efectuarea dozei booster, dacă de la încheierea schemei de vaccinare completă au trecut mai mult de 270 de zile. Totodată, pe plan naţional, a fost prelungită perioada de valabilitate a certificatului, de la 30 iunie la 31 decembrie 2022.

De asemenea, Guvernul a aprobat modificări referitoare la formularul de localizare a pasagerului.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Bucureștenii îngheață în case. Circa 3.500 de blocuri nu au căldură în cele mai friguroase zile din această iarnă
Bucureștenii îngheață în case. Circa 3.500 de blocuri nu au căldură în cele mai friguroase zile din această iarnă

În timp ce meteorologii anunță temperaturi tot mai scăzute, mii de bucureșteni stau în frig. Peste o treime din blocurile din Capitală au probleme cu apa caldă și căldura de mai bine de o săptămână.

Recomandările INSP pentru perioada de ger din România. Cum se pot proteja oamenii
Recomandările INSP pentru perioada de ger din România. Cum se pot proteja oamenii

Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis, luni, o serie de recomandări pentru perioada codului galben de ger şi avertisează populaţia să evite expunerea prelungită la frig.

Cozi pentru plata impozitelor majorate, la -10 grade. Contribuabilii au ajuns cu trei ore înainte de deschiderea ghișeelor
Cozi pentru plata impozitelor majorate, la -10 grade. Contribuabilii au ajuns cu trei ore înainte de deschiderea ghișeelor

Haos la direcțiile de impozite și taxe locale din toată țara. La Galați, oamenii au venit luni cu trei ore înainte de deschiderea ghișeelor. 

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.