Negocierile cu sindicaliștii din învățământ, fără acord. Nu se dau măriri salariale și sporuri, se propune primă de 2500 lei

protest educatie
StirilePROTV

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a declarat, miercuri seară, după negocierile cu liderii sindicatelor din învăţământ, că nu se poate vorbi de creşteri salariale şi nu pot fi acordate sporuri, scrie News.ro. 

UPDATE: Greva generală din Educaţie continuă, iar mesajele care vin până acum din partea membrilor de sindicat sunt de respingere a ofertei Guvernului, au anunţat miercuri seara liderii sindicali după întâlnirea cu reprezentanţii Executivului, transmite Agerpres. DETALII AICI

”Oferta suplimentară a Guvernului va fi aceea a acordării unei sume în luna iunie şi una în octombrie, legate de cele două evenimente importante, care va consta într-un card pentru cariera profesională, acordată profesorilor şi personalului auxiliar. Suma propusă este 1.000 de lei pentru iunie şi 1.500 pentru octombrie.

”Nu poate fi vorba de niciun fel de creştere salarială. Colegii din învăţământ sunt la maximul grilei, iar acest Guvern a făcut posibil acest lucru. Nu pot fi acordate sporuri”, a afirmat Marian Neacşu, miercuri seară, în cadrul unor declaraţii de presă susţinute alături de miniştrii Educaţiei, Ligia Deca, Finanţelor, Adrian Câciu, şi Muncii, Marius Budăi.

El a adăugat că în programul de guvernare care va fi prezentat prioritatea numărul 1 va fi educaţia, iar începând cu 15 iulie, prima categorie care va discuta noua grilă de salarizare va fi educaţia.

Citește și
rezervisti
Nicușor Dan a promulgat legea privind pregătirea populației pentru apărare. Suma primită de cei care fac pregătirea militară

”Faţă de discuţiile anterioare, oferta suplimentară a Guvernului va fi aceea a acordării unei sume în luna iunie şi una în octombrie, legate de cele 2 evenimente importante, care va consta într-un card pentru cariera profesională, acordată profesorilor şi personalului auxiliar. Suma propusă este 1.000 de lei pentru iunie şi 1.500 pentru octombrie. Astfel de sume să fie acordate şi pentru personalul nedidactic, 500 de lei în iunie şi octombrie”, a arătat el.

„Am convenit ca mâine dimineață să primim un răspuns în ce măsură a fost acceptată oferta guvernului. Propunerea care va rămâne în vigoare este aceasta. Îmi este foarte greu să spun ce se va întâmpla în continuare, dacă se va renunța sau nu la grevă”,  a mai spus secretarul general al Guvernului.

La rândul său, reprezentantul sindicaliștilor din Educație a declarat că greva continuă: “Până mâine, colegii vor da un răspuns foarte clar la această ofertă. Mâine va fi grevă generală și mâine veți avea răspunsul în privința a ceea ce se va întâmpla”.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că nu merge la întâlnirea cu sindicatele din seara aceasta şi că a dispus formarea unei echipe ministeriale din care vor face parte miniştrii Educaţiei, Muncii, Finanţelor şi Fondurilor Europene, iar din partea premierului merge secretarul general.

”Sperăm ca în urma întâlnirii, pe baza dialogului onest şi echitabil, pe baza măsurilor reale pe care le propunem, să avem o înţelegere şi să avem încredere unii în alţii că acest demers se va încheia cât mai curând”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă despre negocierile cu sindicatele din educaţie.

Întâlnirea a început la ora 17:00, niciuna dintre părţi nefăcând declaraţii la acel moment.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Nicușor Dan a promulgat legea privind pregătirea populației pentru apărare. Suma primită de cei care fac pregătirea militară
Nicușor Dan a promulgat legea privind pregătirea populației pentru apărare. Suma primită de cei care fac pregătirea militară

Cetățenii care au finalizat programul de pregătire militară de bază primesc o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute.

Risc mare de avalanșe în mai multe zone montane din țară. Salvamontiști: „Nu vă aventurați.” Unde vor fi pericolele
Risc mare de avalanșe în mai multe zone montane din țară. Salvamontiști: „Nu vă aventurați.” Unde vor fi pericolele

Meteorologii avertizează că este risc mare, de gradul patru din cinci, de producere de avalanșe la peste 1.800 de metri altitudine în munții Făgăraș, Bucegi, Țarcu, Godeanu, unde troienele de zăpadă au depășit doi metri.

Familia unui copil de doi ani și cinci luni acuză Spitalul Județean Constanța. Minorul este în moarte cerebrală după operație
Familia unui copil de doi ani și cinci luni acuză Spitalul Județean Constanța. Minorul este în moarte cerebrală după operație

Familia unui copil în vârstă de doi ani şi cinci luni acuză cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa că nu l-ar fi îngrijit corespunzător, după ce a fost operat deoarece fusese diagnosticat cu volvulus intestinal.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.