Mărturia șocantă a bărbatului din Vaslui care a găsit un cadavru într-o valiză, pe marginea drumului. „Era gol-goluț”

×
Codul embed a fost copiat

Bărbatul care a descoperit un cadavru într-o valiză abandonată de câteva zile pe marginea unui drum din Vaslui a crezut inițial că înăuntru se află un animal mort. Și-a dat seama până la urmă că este vorba de rămășițe umane și a sunat la 112.

Valiza ar fi apărut sâmbătă dimineață pe marginea drumului în satul Pungești, din Vaslui. Localnicii au trecut pe lângă ea fără să se întrebe ce s-o afla în ea sau să alerteze autoritățile.

Oamenii și-au dat seama că ceva este în neregulă abia când mirosul a devenit insuportabil, dar s-au gândit că este vorba despre un animal mort.

Mirosul i-a atras atenția și unui localnic care trecea pe acolo cu vacile și și-a făcut curaj să afle ce se află în bagaj.

„Înăuntru am văzut un cadavru, era gol-goluț, al unui bărbat, care stătea în poziția ghemuit. Noi, pe moment, am spus că e un câine sau un alt animal, dar când am văzut genunchiul, ne-am dat seama că este om. Era vânăt de la brâu în sus, capul era umflat și vânăt tot. Un miros care m-a dat pe spate. Am închis înapoi capacul și am pus pe cei care erau acolo, să sune repede la 112. Ne-am dat seama că vorbim despre o crimă”, a declarat tânărul pentru Vremea Nouă.

Citește și
politie
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Poliția a venit destul de repede la fața locului. Gheorghiță susține că a fost pus de polițiști să scoată el cadavrul din valiză.

„Poliția când a văzut că sunt mai curajos, m-a pus să scot cadavrul din valiză. Era un bărbat cam de vreo 50 de ani. Nu cred că este de la noi din sat”, a mai spus el.

Cei care locuiesc în preajmă spun că victima nu ar fi din satul lor și că acolo nu s-ar fi înregistrat niciun caz de dispariţie în ultima vreme.

Ancheta, care se anunță a fi una dificilă, a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

„La data de 15.07.2024, ora 21.27, o patrulă de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vaslui a fost sesizată telefonic de către un bărbat din satul/comuna Pungești, județul Vaslui, cu privire la faptul că, în vecinătatea unui drumul sătesc din Pungești, pe marginea drumului, se află un geamantan, în interior căruia se află cadavrul unei persoane necunoscute, de sex masculin. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din cadre ale Poliției Municipiului Vaslui, Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, coordonată de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. Totodată, la fața locului s-a deplasat și procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. În cauză sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii identității persoanei decedate, împrejurărilor în care s-a produs decesul acesteia și dispunerea măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Trupul unui bărbat de 58 de ani a fost găsit luni după-amiază într-o zonă împădurită din Movilița, unde aveau loc lucrări de exploatare a lemnului, a anunțat IPJ Vrancea.

Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger
Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger

Termoenergetica a amânat din nou termenul de rezolvare a avariilor care au lăsat peste 3.500 de blocuri din București fără căldură și apă caldă în parametri normali.

Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații
Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații

Preşedinte Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, anunţă că filiala Constanţa a Colegiului s-a autosesizat cu privire la cazurile celor doi copii care se află în moarte cerebrală la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

 

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.