Manda: George Maior ar putea fi audiat de comisia pentru controlul SRI, prin sistemul de videoconferință al MAE

61943521
Pro TV

Fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, ar putea fi audiat din nou în Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI.

Anunțul a fost făcut miercuri, de preşedintele acestei comisii, Claudiu Manda, informează Agerpres.

„Am avut o discuţie cu vicepreşedintele comisiei, care nu a fost în cadrul comisiei, care mi-a spus că, fiind plecat cu un grup de parlamentari tineri în SUA, a avut o întâlnire cu domnul Maior. Am înţeles de la domnia sa că domnul Maior intenţionează sau doreşte să vină la comisie. Rămâne să evaluăm şi o să încerc să am un dialog cu cei de la Ministerul de Externe, dacă putem, nu ştiu exact cum îi permite domniei sale sau ce misiune are acolo, dacă nu cumva putem să facem un fel de videoconferinţă prin sistemul pe care îl are în acest moment MAE", a precizat Manda, la Parlament.

El a adăugat că nu s-a găsit încă o soluţie pentru decontarea cheltuielilor unei eventuale deplasări a lui George Maior la Bucureşti pentru a fi audiat în Comisia de control SRI.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
MAE, atenţionare de călătorie pentru Belgia: Perturbări ale transportului public joi, din cauza unei greve naţionale
MAE, atenţionare de călătorie pentru Belgia: Perturbări ale transportului public joi, din cauza unei greve naţionale

Articol recomandat de sport.ro
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Citește și...
MAE, atenţionare de călătorie pentru Belgia: Perturbări ale transportului public joi, din cauza unei greve naţionale
MAE, atenţionare de călătorie pentru Belgia: Perturbări ale transportului public joi, din cauza unei greve naţionale

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Belgia, unde joi este anunţată o grevă la nivel naţional, care va duce la perturbări ale transportului public.

Percheziție DIICOT la o adresă din Satu Mare: femeia care locuiește în chirie susține că a fost o confuzie
Percheziție DIICOT la o adresă din Satu Mare: femeia care locuiește în chirie susține că a fost o confuzie

O femeie care stă cu chirie în Satu Mare s-a trezit din senin cu mascații la ușă. Anchetatorii căutau o persoană suspectă într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, cu care femeia spune că nu are nicio legătură. 

Turcul acuzat de atacul armat din Centrul Vechi este căutat și în Turcia. Bărbatul se opune însă plecării din România
Turcul acuzat de atacul armat din Centrul Vechi este căutat și în Turcia. Bărbatul se opune însă plecării din România

Turcul acuzat că ar fi plănuit atacul armat din Centrul Vechi al Capitalei este vânat și de autoritățile din țara natală.

Recomandări
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă

Parlamentul a aprobat miercuri cererea SUA de a trimite forțe militare în România. Președintele Nicușor Dan a anunțat că membrii CSAT au aprobat deja această solicitare.

Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu
Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu

După ce CSAT a aprobat cererea SUA de a trimite forțe militare în România, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat de ce riscul unui atac iranian asupra bazei de la Kogălniceanu este unul ”extrem de scăzut”.

Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete
Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete

România își mărește bugetul pentru situații de criză. Potrivit unui proiect de lege, scris la Ministerul Finanțelor, Administrația Națională a Rezervelor de Stat ar putea primi anul acesta 656 de milioane de lei, cu 25% mai mult, decât anul trecut.