Inundațiile fac ravagii în Satu Mare. „Simţeam apa sub noi, ne-a ridicat cu paturile sus”

×
Codul embed a fost copiat

O rupere de nori a provocat dezastru în mai multe localităţi din Satu Mare. În doar câteva minute, ploaia torenţială a inundat zeci de gospodării. Până acum, salvatorii au evacuat peste 150 de persoane din calea viiturii.

Pericolul nu a trecut iar oamenii se gândesc cu groază la noaptea care urmează. Meteorologii anunță că ploile vor continua.

Joi dimineaţă a fost emis un cod roşu de inundaţii pentru judeţul Satu Mare. Viitura a măturat tot ce a întâlnit în cale în localităţile Rătești, Hurezu Mare, Socond şi Racova. Ploaia torenţială dar şi aluviunile scurse de pe versanţi au făcut ravagii iar salvatorii au început să evacueze oamenii - în special pe vârstnici și pe cei mici.

Localnică: „Simţeam apa sub noi, ne-a ridicat cu paturile sus şi aşa m-am trezit că-i ceva rece şi intra pe noi şi am deschis uşa şi i-am sculat să ieșim afară şi n-am putut să mergem că pe copii i-am ridicat sus că se înecau. Numai pe copii i-am salvat. Nimic nu s-a auzit, dintr-o dată a venit şi m-am sculat cu apă sub noi.”

Localnică: „Gâşte am avut, vreo 60 de pui... buletine, actele şi banii, toate au rămas, numai cu copiii am ieşit.”

Citește și
faleza
Faleza din Năvodari, a cărei amenajare a costat 8 milioane de euro, s-a transformat într-un râu din cauza ploilor

Mai multe case din zonă au fost serios afectate: pereţii stau să se prăbuşească. Şi animalele din gospodării au fost evacuate din calea apelor.

Cei care s-au văzut nevoiți să își abandoneze locuințele au primit adăpost la căminul cultural. Vor sta aici și peste noapte: în zonă, pericolul nu a trecut. În continuare sunt scurgeri de pe versanţi iar debitele râurilor sunt în creştere.

Ioan Bartok-Gurzău, primar Beltiug: “Au fost nişte ploi torenţiale foarte abundente, 90-100 de litri pe metru pătrat, ce a dus la viituri foarte mari. Localitatea Răteşti a fost afectată, 75 de gospodării afectate şi peste 100 de persoane evacuate. 46 de persoane sunt cazate provizoriu în incinta căminului cultural. Vor sosi 50 de saltele în cămin și vor dormi în incinta căminului.”

Singurul aspect pozitiv este că nimeni nu a fost rănit sau surprins de ape.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Cod roșu și portocaliu de inundații pe mai multe râuri din țară. Zeci de gospodării, inundate
Cod roșu și portocaliu de inundații pe mai multe râuri din țară. Zeci de gospodării, inundate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod roşu de inundaţii, Cod portocaliu și Cod galben pentru mai multe râuri din țară.

Faleza din Năvodari, a cărei amenajare a costat 8 milioane de euro, s-a transformat într-un râu din cauza ploilor
Faleza din Năvodari, a cărei amenajare a costat 8 milioane de euro, s-a transformat într-un râu din cauza ploilor

O zi ploioasă a fost suficientă ca să scoată la iveală minusurile unui sistem de canalizare.

Ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în mare parte din țară. A fost emis și un cod galben de inundații
Ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în mare parte din țară. A fost emis și un cod galben de inundații

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi, instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, valabilă până vineri seara în cea mai mare parte din ţară.

Recomandări
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat

Prima zi din an aduce taxe majorate pentru populație și firme. Vom plăti impozite mai mari pentru locuințe și mașini, în unele cazuri dublu sau chiar triplu.

Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”
Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”

Autoritățile din Elveția sunt în plină anchetă și nu pot vorbi încă despre identitatea victimelor. În bar se aflau foarte mulți tineri.

Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”
Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi, că anul 2025 le-a reamintit românilor că adevărata lor forţă ”stă în unitate, în capacitatea de a rămâne împreună chiar şi atunci când drumul este dificil”.