Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Institutul Wiesel, despre mesajul lui Vâlcov cu referiri la nazism: ”Intră sub incidența legii”

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel” a transmis luni că a luat la cunoştinţă cu maximă îngrijorare despre imaginile postate pe Facebook de Darius Vâlcov, consilier al premierului.

Este vorba despre imagini postate pe Facebook de Vâlcov, care îl înfăţişează pe preşedintele Klaus Iohannis în chip de Adolf Hitler.

El a folosit în postare şi alte elemente specifice nazismului.

"Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a luat la cunoştinţă, cu maximă îngrijorare, despre gestul pe care unul dintre consilierii premierului, Darius Vâlcov, l-a făcut pe pagina sa de Facebook, prin care îl înfăţişează pe preşedintele Klaus Iohannis în chip de Adolf Hitler, folosind în postare şi alte elemente specifice nazismului.

Astfel de postări, făcute de către un demnitar al statului, pot atrage după sine şi încuraja totodată derapaje grave", a transmis Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, printr-un mesaj postat pe Facebook, potrivit News.ro.

Citește și
Darius Vâlcov
PNL cere demisia lui Darius Vâlcov, după ce acesta a publicat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar

Instituţia reaminteşte că promovarea, în spaţiul public, a unor simboluri fasciste, legionare sau naziste intră sub incidenţa legii.

”Reamintim că promovarea, în spațiul public, a unor simboluri fasciste, legionare sau naziste intră sub incidența Legii nr. 217/2015, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.”

Consilierul premierului, Darius Vâcov, a postat duminică pe pagina sa de Facebook un clip video care sugerează că #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România sunt organizaţii naziste.

În montaj apare şi o fotografie cu preşedintele Iohannis, pe care îl aseamănă cu Hitler.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult