Darius Vâlcov susține că Iohannis își ia bucătarul personal la vilele de protocol

61892776

Decizia finală a rectificării bugetare aparţine prim-ministrului, inclusiv în ceea ce priveşte bugetul Administraţiei Prezidenţiale, a declarat, sâmbătă, consilierul guvernamental pe probleme economice Darius Vâlcov.

El a adăugat că atunci când există o execuţie bugetară proastă, nu înseamnă că trebuie alocaţi bani în plus.

"Este decizia doamnei prim-ministru (n.r. - în ceea ce priveşte rectificarea bugetară). Noi suntem pregătiţi, nu ştim dacă au venit şi avize de la CSAT pentru bugetele de la instituţiile SRI, SIE şi aşa mai departe, Administraţia Prezidenţială. Dar, în momentul în care vor fi şi aceste avize - n-ar fi ele necesare -, rectificarea a fost pusă pe site, ea va trebui să înceapă", a afirmat Vâlcov la Antena 3, potrivit Agerpres.

Întrebat cum au decurs discuţiile în privinţa bugetului Administraţiei Prezidenţiale, care reclamă o tăiere de 11 milioane de lei, Vâlcov a arătat că "nu este vorba de dat un ban în plus sau în minus".

"Dar atunci când ai o execuţie atât de proastă a bugetului doar pentru că îţi doreşti tu să te plimbi cu bucătarul peste tot pe unde te duci la vilele de protocol, asta nu înseamnă că trebuie să-ţi acorde cineva mai mulţi bani la rectificare. Deci, aşa cum şi-a aşternut, aşa doarme fiecare - n-au cheltuit banii, pot să-i cheltuie data viitoare. Rămâne valabilă acea tăiere? Este decizia doamnei prim-ministru, eu doar am făcut această recomandare atât ministrului de Finanţe, cât şi doamnei prim-ministru", a spus consilierul premierului.

El a dat asigurări că Administraţia Prezidenţială va avea bani pentru angajamente, referindu-se astfel la organizarea la Bucureşti a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări sau la deplasările externe ale şefului statului.

"Mai ales în momentul de faţă, dar şi după rectificare, creditele angajament, adică angajarea sumelor, se vor putea face pentru că la rectificare numai (...) efectiv banii în cont se iau. Deci, angajamentele se vor putea face. Şi dacă vor face aceste angajamente şi vor depăşi limita sumelor bugetare pe care le au la dispoziţie, bineînţeles că printr-o rectificare imediată sau prin fondul de rezervă se vor acorda banii necesari.

Dar deocamdată, atunci când ai cheltuit sub 40% din ceea ce ai avut alocat în şapte luni de zile, la ce să te aştepţi? O să discutăm şi la următoarea rectificare cu toate ministerele la fel, or să spună: 'Iar ne-au tăiat pentru că n-am avut bani'. Nu, cine şi-a cheltuit banii a primit în plus, cine nu şi-a cheltuit banii i-au fost tăiaţi banii. Şi aceasta va fi regula de acum încolo", a subliniat Darius Vâlcov.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61977240
USR: PSD să o demită de urgenţă pe Viorica Dăncilă. Conţinutul scrisorii, revoltător şi periculos

Uniunea Salvaţi România solicită PSD să o demită "de urgenţă" pe Viorica Dăncilă, precizând că scrisoarea pe care aceasta a transmis-o liderilor europeni are un conţinut " revoltător şi periculos".

61965779
Europarlamentar: ”Nu am văzut în viața mea un prim ministru care să spună atâtea neadevăruri despre propriul popor”

Europarlamentarul Siegfried Mureșan i-a cerut Vioricăi Dăncilă să demisioneze, după scrisoarea trimisă Comisiei Europene în care îl critică pe Iohannis și spune că jandarmii au intervenit legal.

61928953
Dacian Cioloș, mesaj pentru Viorica Dăncilă: ”Demisionați de urgență”

Fondatorul Mişcării România Împreună (RO+), Dacian Cioloş, îi cere premierului Viorica Dăncilă, într-o scrisoare deschisă, demisia, pentru ca „situaţia tensionată în care se găseşte societatea românească“.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.