PNL cere demisia lui Darius Vâlcov, după ce acesta a publicat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar

61983424

PNL cere demisia lui Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, după ce acesta a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fişa medicală a unui protestatar, conform căreia ar avea tulburări de personalitate, numindu-l ”sandilău”.

Postarea lui Vâlcov a dispărut la scurt timp, ulterior consilierul premierului scriind pe Facebook că aceasta i-a fost ştearsă şi ataşând mesajului un clip video care sugerează ca #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România sunt organizaţii naziste.

În montaj apare şi o fotografie cu preşedintele Iohannis, pe care îl aseamănă cu Hitler. Protestatarul a cărei fişă medicală a fost făcută publică a anunţat că îl va da în judecată pe Vâlcov.

"Demisia lui Darius Vâlcov, adevăratul prim-ministru al lui Liviu Dragnea, care din poziţia de consilier de stat conduce guvernul României, este obligatorie! Publicarea fişei medicale a unei persoane private şi difuzarea unui videoclip cu acuzaţii naziste la adresa preşedintelui României şi a unor mişcări civice democratice sunt fapte extreme de grave care atentează la viaţa privată a unei persoane, la prestigiul instituţiei prezidenţiale şi la memoria victimelor Holocaustului”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

El spune că Darius Vâlcov şi-a arătat în acest fel dispreţul faţă de dreptul la viaţa privată şi sfidează memoria victimelor Holocaustului, "care nu pot accepta folosirea în acest fel, fără scrupule, a simbolurilor naziste”.

Ionel Dancă atrage atenţia că publicarea fişei medicale a unei persoane, indiferent cine este, este un fapt reprobabil şi o infracţiune.

"Din păcate, folosirea abuzivă a informaţiilor cu caracter personal de către Darius Vâlcov demonstrează încă o dată că PSD, la comanda lui Liviu Dragnea, a transformat ministerele de forţă şi cancelaria prim-ministrului în instrumente de poliţie politică împotriva opozanţilor lor. S-ar putea chiar ca demisia lui Darius Vâlcov să fie prea puţin pentru aceste fapte abominabile. Cred că acest condamnat penal în primă instanţă la 8 ani de închisoare cu executare trebuie să răspundă din nou în faţa justiţiei”, a mai spus Ionel Dancă, potrivit news.ro. 

Reacţia PNL vine după ce consilierul premierului, Darius Vâcov, a postat duminică pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fişa medicală a unui protestatar. Postarea lui Vâlcov a dispărut la scurt timp, iar consilierul a scris pe reţeaua de socializare că i-a fost ştearsă.

"#antifacontraromaniei #AntifaesteRezist. Postarea prin care arătam că un lider #rezist este sandilău cu acte mi-a fost ştearsă”, a scris Vâlcov pe Facebook.

El a ataşat mesajului şi un clip video cu imagini care sugerează ca #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România sunt organizaţii naziste. În montaj apare şi o fotografie cu preşedintele Iohannis, pe care îl aseamănă cu Hitler.

Protestatarul a cărui fişă medicală a fost făcută publică a anunţat că îl dă în judecată pe Vâlcov.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61922801
Firea: ”După CEx am primit apeluri și mesaje de susținere de la mai mulți colegi”
Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, că după şedinţa de sâmbătă a Comitetului Executiv (CEx) al PSD, în care a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, a fost sunată şi a primit mesaje de susţinere de la mai mulţi colegi.
61670760
Maior: ”Este o campanie recurentă de ştiri false în ceea ce mă priveşte. Să se calmeze”
Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat sâmbătă seara că în România există o campanie recurentă de ştiri false în ceea ce îl priveşte, el ţinând să sublinieze în context că nu are nicio intenţie politică.
61977881
Ministrul Turismului: ”Demontez orice zvon prin care se induce ideea că în PSD ar fi dictatură”
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, lider al PSD Sibiu, susţine că partidul este reprezentat de o echipă în care au loc dezbateri, schimburi de opinii ce se tranşează în mod democratic prin supunere la vot, iar majoritatea întotdeauna decide.