Incendiu puternic într-un bloc din Odorheiu Secuiesc. De la ce a pornit

pompierii
StirilePROTV

Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Odorheiu Secuiesc, cu degajări mari de fum. Locatarii au fost evacuați, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Zece persoane au fost evacuate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, dintr-un bloc din Odorheiu Secuiesc, în urma unui incendiu care a izbucnit într-un apartament din imobil, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, preluat de Agerpres.

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi autoscara mecanică.

Incendiul se manifesta la un apartament de la etajul patru, unde ardeau obiecte vestimentare şi mobilier şi, din cauza degajărilor mari de fum, s-a luat măsura evacuării locatarilor de la etajele trei şi patru, printre aceştia aflându-se şi o persoană cu dizabilităţi.

Forţele de intervenţie au intrat în apartamentul inundat de fum şi au luat măsura ventilării acestuia, iar după ce incendiul a fost stins au fost ventilate casa scării şi apartamentele din care au fost evacuaţi cei zece locatari.

Citește și
incendiu SV
Doi copii în vârstă de 1 și 3 ani au murit după ce casa lor a fost cuprinsă de un incendiu devastator, în Suceava. FOTO

Nu au fost înregistrate victime.

Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Incendiu într-o gospodărie din Slănic. Flăcările au mistuit saivanul
Incendiu într-o gospodărie din Slănic. Flăcările au mistuit saivanul

Flăcări puternice au izbucnit aseară într-o gospodărie din Slănic, județul Prahova. În doar câteva minute, focul a mistuit saivanul în care se aflau mai multe animale.

Doi copii în vârstă de 1 și 3 ani au murit după ce casa lor a fost cuprinsă de un incendiu devastator, în Suceava. FOTO
Doi copii în vârstă de 1 și 3 ani au murit după ce casa lor a fost cuprinsă de un incendiu devastator, în Suceava. FOTO

Tragedie într-o localitate din județul Suceava. Doi copii de 1 an și 3 ani au murit după ce casa în care locuiau a luat foc.

Incendiu la o casă de rugăciune din Vălenii de Munte. Pompierii încearcă să afle cauza
Incendiu la o casă de rugăciune din Vălenii de Munte. Pompierii încearcă să afle cauza

Flăcări mari au cuprins în noaptea de miercuri spre joi o casă de rugăciune din Vălenii de Munte, județul Prahova.

Incendiu grav în Argeș la o firmă de produse petroliere. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri de gradul III pe 98% din corp
Incendiu grav în Argeș la o firmă de produse petroliere. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri de gradul III pe 98% din corp

Un bărbat de 57 de ani se zbate între viață și moarte după ce a fost surprins de un incendiu, în incinta unei societăți din Argeș. Era în vizită când s-a întâmplat nenorocirea.

Trafic blocat pe DN1, între Predeal și Azuga, din cauza unui incendiu violent. Un camion s-a făcut scrum
Trafic blocat pe DN1, între Predeal și Azuga, din cauza unui incendiu violent. Un camion s-a făcut scrum

Un camion care transporta pietriș a fost cuprins de flăcări, marți seara, pe Drumul Național 1, între Predeal și Azuga.

Recomandări
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

De ce nu scăpăm de gerul năprasnic. România va rămâne prinsă într-un „clopot de gheață” cel puțin două săptămâni
De ce nu scăpăm de gerul năprasnic. România va rămâne prinsă într-un „clopot de gheață” cel puțin două săptămâni

Toată România este prinsă în aceste zile într-un ”clopot de gheață”. Un bărbat din Iași a murit după ce a fost găsit în hipotermie în casa neîncălzită de mai multe zile. Iar accidentele pe șoselele acoperite de polei au provocat numeroase victime.

Doi români au fost răniți în accidentul feroviar din Spania, confirmă MAE. Care e starea lor de sănătate
Doi români au fost răniți în accidentul feroviar din Spania, confirmă MAE. Care e starea lor de sănătate

Doi români au fost răniți ușor în accidentul feroviar petrecut în regiunea Cordoba, Regatul Spaniei, a precizat MAE. Cei doi sunt în afara oricărui pericol.