Incendiu puternic în Bistrița Năsăud. Pădure din stațiunea Colibița, mistuită de flăcări

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu de pădure a izbucnit, miercuri seară, în stațiunea Colibița din județul Bistrița Năsăud.  

Mai multe echipaje de pomperi și voluntari s-au mobilizat și au încercat să stingă flăcările care amenințau să ajungă la locuințele oamenilor.

După stingerea focului, pompierii au rămas în zonă toată noaptea să se asigure că nu reizbucnește niciun focar.

Incendiul a izbucnit cu puţin timp înainte de lăsarea serii, aproape de pensiunile din Colibița. Un localnic a văzut flăcările și a dat alarma. 

Citește și Vladimir Putin despre alternativa Europei privind încălzirea cu energie verde: ”Dacă iarna e lungă și... nu bate vântul”

Citește și
Nicholas Bostic
VIDEO Un livrator de pizza a fost numit super-erou, după ce a salvat cinci copii dintr-un incendiu

Imediat zona a fost împânzită de localnici care, împreună cu pomperii, s-au mobilizat să stingă focul înainte că acesta să ajungă la case.

Localnic: „E prăpăd”.

Oamenii au tăiat copaci și-au dat cu lopețile frunzele la o parte pentru ca focul să nu se extindă.

Reporter: Cum ați intervenit ?

Localnic: „Cu lopeți, cu ce a trebuit, cu drujba. Am reușit să localizam focul. În partea de la vale nu se poate baga nimeni. Cred că se întinde”.

Reporter: De cât timp vă luptați cu focul?

Localnic: „De trei, patru ore. Bate vântul și trece peste culme”.

Misiune dificilă pentru pompieri

Accesul în zonă le-a dat bătăi de cap salvatorilor care au trebuit să întindă furtunele pe o distanță de mai bine de 200 de metri pentru a ajunge la focare.

Misiunea a fost una dificilă și din cauza vântului care bătea cu putere.

Vasile Albu, reprezentant ISU Bistrița-Năsăud: „Incendiul ardea generalizat din cauza cantității foarte mari de masă lemnoasa, a curenților de aer și este pericol foarte mare să se extindă la pădure”.

Focul a afectat două hectare de pădure.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Mecanicul-erou care a salvat pasagerii trenului dintr-un incendiu. A desprins vagoanele și condus locomotiva în flăcări
Mecanicul-erou care a salvat pasagerii trenului dintr-un incendiu. A desprins vagoanele și condus locomotiva în flăcări

Locomotiva unui tren de călători a luat foc, în județul Bihor, nu departe de Oradea. Mecanicul trenului a desprins rapid vagoanele în care se aflau oamenii, apoi a continuat să meargă cu locomotiva - deja cuprinsă de flăcări.

VIDEO Un livrator de pizza a fost numit super-erou, după ce a salvat cinci copii dintr-un incendiu
VIDEO Un livrator de pizza a fost numit super-erou, după ce a salvat cinci copii dintr-un incendiu

Un livrator de pizza a fost numit „super-erou” după ce a intrat într-o clădire cuprinsă de flăcări și a salvat patru copii, apoi a sărit de la fereastră cu al cincilea.

Zeci de hectare de vegetație au luat foc lângă Atena. Pompierii români intervin pentru stingerea incendiului
Zeci de hectare de vegetație au luat foc lângă Atena. Pompierii români intervin pentru stingerea incendiului

Pompierii români intervin la stingerea unui incendiu care a izbucnit, marți seară, în apropiere de Atena. Sute de oameni au primit ordin să își părăsească locuințele, după ce zeci de hectare de vegetație au luat foc.

O mănăstire din Neamț, mistuită de flăcări. Stareța a suferit arsuri la față și mâini
O mănăstire din Neamț, mistuită de flăcări. Stareța a suferit arsuri la față și mâini

Un incendiu puternic a mistuit, marți seară, chiliile mănăstirii Tărcuţa din judeţul Neamţ.

Bărbat de 37 de ani, mort, după ce terasa casei a luat foc. Avea arsuri pe întreaga suprafață a corpului
Bărbat de 37 de ani, mort, după ce terasa casei a luat foc. Avea arsuri pe întreaga suprafață a corpului

Un bărbat de 37 de ani a murit după ce terasa casei a luat foc. Incendiul s-a petrecut la 12 kilometri distanță de Timișoara, în comuna Sânmihaiu Român.

Recomandări
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.

Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare
Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare

Meteorologii au emis, vineri, estimările pentru perioada 05.01.2026 - 02.02.2026, care arată temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, săptămâna viitoare, în mai multe regiuni ale ţării.

Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă
Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă

Bulgaria a trecut la Euro de la 1 ianuarie, însă mulți comercianți nu s-au pregătit pentru schimbare. Clienții care au vrut să plătească în moneda europeană au avut o surpriză: fie li s-a spus să achite în leva, fie au primit restul în moneda bulgară.