Incendiu la etajul 10 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Peste 30 de oameni s-au autoevacuat

ISU incedniu pompieri
ISU

Peste 30 de oameni au ieşit, miercuri seară, dintr-un bloc de locuinţe cu zece etaje din Timişoara, după ce la un apartament situat la ultimul etaj a izbucnit un incendiu.

Proprietara a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia pompierilor.

Incendiul s-a manifestat într-un apartament de la etajul 10 al unui bloc de pe Aleea Ripensia din Timişoara. Proprietara a sunat la numărul 112, imediat după ce a ieşit speriată din locuinţă.

De asemenea, peste 30 de locatari s-au autoevacuat cand au simţit mirosul de fum.

Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale de stingere şi două ambulanţe SMURD. Flăcările au cuprins două încăperi ale locuinţei şi au fost stinse fără să se extindă.

Citește și
Incendiu de vegetație
Incendii de proporții în SUA. Mii de pompieri au fost trimiși să stingă flăcările. „Casa noastră a ars, casa lor a ars”

În urma incendiului, nimeni nu a fost rănit. Pompierii urmează să stabilească exact de la ce a pornit focul.

Locatarii au spus că femeia care locuieşte în acel apartament unde a izbucnit incendiul ar avea afecţiuni psihice.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Incendiu la un hotel din centrul Capitalei, pornit din camera tehnică a unui lift. Zeci de turiști străini au fost evacuați
Incendiu la un hotel din centrul Capitalei, pornit din camera tehnică a unui lift. Zeci de turiști străini au fost evacuați

Intervenție de urgență a pompierilor la un hotel din centrul Capitalei. Zeci de pompieri, dar si echipaje de prim ajutor au fost chemate pentru a interveni.

Incendii de proporții în SUA. Mii de pompieri au fost trimiși să stingă flăcările. „Casa noastră a ars, casa lor a ars”
Incendii de proporții în SUA. Mii de pompieri au fost trimiși să stingă flăcările. „Casa noastră a ars, casa lor a ars”

În California, peste 1.600 de pompieri depun eforturi supraomenești pentru a opri extinderea unui incendiu de vegetație.

Incendiu major în California. Peste 4.000 de persoane au fost evacuate. „A fost înfricoșător”
Incendiu major în California. Peste 4.000 de persoane au fost evacuate. „A fost înfricoșător”

Peste 4.000 de persoane au fost evacuate în California în faţa unui megaincendiu violent care a continuat să crească periculos vineri, în ciuda intervenţiei a 1.600 de pompieri, şi provoacă îngrijorare în rândul autorităţilor, relatează AFP.  

Recomandări
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

DN1, blocat pe ambele sensuri. La munte se face „schimbul” de turiști
DN1, blocat pe ambele sensuri. La munte se face „schimbul” de turiști

Se circulă bară la bară pe DN1 pe ambele sensuri de mers, semn că la munte se face schimbul de turiști.

Capitala anunță o nouă taxă pentru turiști. Cât au reușit să strângă orașe ca Constanța sau Oradea din taxe similare
Capitala anunță o nouă taxă pentru turiști. Cât au reușit să strângă orașe ca Constanța sau Oradea din taxe similare

Bucureștiul a introdus din acest an o nouă taxă pentru turiști. Din acest an, vizitatorii vor plăti zece lei pe noapte, bani care, potrivit autorităților, vor fi folosiți pentru promovarea Capitalei.