Incendiu de proporţii în Vaslui. Zeci de hectare de vegetație au ars. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

incendiu

Pompierii din judeţul Vaslui au intervenit, duminică, pentru stingerea unui puternic incendiu care a cuprins 12 hectare de grâu şi circa 20 de hectare de vegetaţie uscată şi litieră.

În urma intervenţiei, focul nu s-a mai extins la alte 40 de hectare de grâu din apropiere şi la 50 de hectare de pădure.

”Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru limitarea, lichidarea şi înlăturarea efectelor unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată şi litiera pădurii din extravilanul localităţii Mireni, comuna Coroieşti, precum şi la un lan de grâu din perimetrul aceleiaşi localităţi”, a transmis, duminică, ISU Vaslui.

Când au ajuns la faţa locului, pompierii au observat că focul se manifesta violent într-un lan de grâu.

”La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent într-un lan de grâu, precum şi la vegetaţia uscată şi litiera pădurii, pe o adâncime de circa 150 metri. În sprijinul pompierilor au intervenit SVSU Coroieşti, autorităţile locale şi 22 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Vaslui. În acest moment, incendiul este localizat, forţele de intervenţie acţionând pentru lichidarea ultimelor focare din interiorul pădurii. Au ars aproximativ 12 hectare cultivate cu grâu şi circa 20 hectare vegetaţie uscată şi litieră. Incendiul nu a afectat decât într-o mică măsură trunchiurile şi coronamentul arborilor”, a mai precizat ISU Vaslui.

Citește și
ilie bolojan, sedinta de guvern
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

În urma intervenţiei, pompierii au reuşit să salveze alte circa 40 hectare cultivate cu grâu, dar şi peste 50 hectare de pădure.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Artificii scăpate de sub control explodează la joasă înălțime, la Revelionul din Timișoara. Oamenii fug speriați | VIDEO
Artificii scăpate de sub control explodează la joasă înălțime, la Revelionul din Timișoara. Oamenii fug speriați | VIDEO

Un incident a avut loc în apropiere de Piaţa Victoriei din Timişoara, acolo unde primăria a organizat petrecerea de Revelion.

VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul

Autorităţile din judeţul Hunedoara au făcut demersuri pentru identificarea unui şofer care, miercuri, a intrat cu un autovehicul de teren pe o pârtie, în staţiunea Parâng, judeţul Hunedoara.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.