Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Încă un criminal în serie iese din închisoare. Crimele teribile comise de "al doilea Rîmaru al României", Iulian Țigănilă

După ce Grigore Bota, zis "Brancardierul morții", a fost eliberat din închisoare, încă un criminal în serie din România se pregătește să iasă din penitenciar.

Iulian Țigănilă, poreclit "Al doilea Rîmaru al României", cel care a îngrozit Argeșul la sfârșitul anilor '90, i-a convins pe judecătorii Curții de Apel București să-i înlocuiască pedeapsa detenției pe viață cu 25 de ani de închisoare, așa cum Știrile PRO TV au relatat în luna martie.

Individul a ispășit deja 24 de ani de închisoare, iar asta înseamnă că a ispășit pedeapsa minimă cerută de lege. În acest context, el ar putea fi eliberat chiar anul acesta.

Iulian Țigănilă, acum în vârstă de aproape 61 de ani, are pe conștiință cel puțin șapte crime, informează Jurnalul de Argeș. El se împrietenea cu victimele, consumau alcool împreună, apoi le ucidea. Scopul său era de a pune mâna pe proprietățile sau pe bunurile celor pe care îi omora.

După o investigație fără precedent, Țigănilă a fost condamnat în două rânduri la închisoare, o dată la 20 de ani, iar altădată la 22 de ani de detenție. În cele din urmă, în 2015, acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa detenției pe viață.

Citește și
grigore bota
„Brancardierul morții" e liber. Primul lucru pe care temutul criminal Grigore Bota l-a făcut după ce a ieșit din închisoare

El nu a recunoscut niciodată crimele și spunea că nu a avut de-a face cu victimele.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult