Imagini spectaculoase de la construcția Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila

×
Publicitate

Imagini spectaculoase, pe șantierul celui mai mare pod din România. Constructorii au început să amplaseze, una câte una, bucățile care vor constitui calea de rulare.

Segmentele sunt aduse pe Dunăre, de la Șantierul Naval de la Brăila, și ridicate la aproximativ 40 de metri înălțime. Apoi, ca într-un joc de tip lego, piesele sunt prinse una de cealaltă. Această etapă ar trebui să dureze, potrivit constructorului, până spre sfârșitul anului.

În total, vor fi 86 segmente din metal care vor alcătui suprafata pe care vor rula mașinile, pe deasupra Dunării. Podul va face legătura dintre Brăila și Tulcea și va fi cel mai mare din țara noastră și al treilea din Europa. Este cel mai important proiect de infrastructură din România din ultimii 30 de ani și va costa aproape jumătate de miliard de euro, dintre care circa 300 de milioane de euro sunt cofinanțări asigurate de UE.

Podul, cu o lungime totală de 1.974,3 metri, ar urma să fie finalizat, conform contractului, în luna decembrie a anului viitor. 

Citește și
Un elev de 13 ani din Bistrița s-ar fi aruncat de la etajul 1 al școlii din cauza unei note mici. Prima reacție după căzătură
Un elev de 13 ani din Bistrița s-ar fi aruncat de la etajul 1 al școlii din cauza unei note mici. Prima reacție după căzătură

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Un elev de 13 ani din Bistrița s-ar fi aruncat de la etajul 1 al școlii din cauza unei note mici. Prima reacție după căzătură
Un elev de 13 ani din Bistrița s-ar fi aruncat de la etajul 1 al școlii din cauza unei note mici. Prima reacție după căzătură

Un elev de 13 ani de la şcoala din comuna Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a accidentat marţi, după ce a căzut de la etajul întâi al unităţii de învăţământ.

Condițiile puse de România proprietarului Lidl și Kaufland ca să preia magazinele La Cocoș
Condițiile puse de România proprietarului Lidl și Kaufland ca să preia magazinele La Cocoș

Grupul Schwarz, proprietarul magazinelor Lild şi Kaufland, va prelua supermarketul La Cocoş, după ce Consiliul Concurenţei a autorizat cu condiţii această tranzacţie.

Un tânăr jefuit a fost amenințat să-și retragă plângerea de fratele unui inculpat, în Zalău
Un tânăr jefuit a fost amenințat să-și retragă plângerea de fratele unui inculpat, în Zalău

Scene violente în parcarea unui supermarket din Zalău. Un bărbat a fost bătut și jefuit de trei tineri, iar după arestarea suspecților, victima ar fi fost amenințată ca să-și retragă declarația făcută la poliție.

Recomandări
ANALIZĂ. Expert în spaţiul ex-sovietic, după 4 ani de război declanșat de Rusia în Ucraina: ”Nu vom avea pace anul acesta”
ANALIZĂ. Expert în spaţiul ex-sovietic, după 4 ani de război declanșat de Rusia în Ucraina: ”Nu vom avea pace anul acesta”

La patru ani de la debutul invaziei ruse în Ucraina, istoricul și analistul Armand Goșu a analizat într-un interviu pentru ȘtirileProTV.ro, realizat de Diana Enache, modul în care s-a transformat acest conflict sângeros.

Ședință de Guvern. Proiectul restructurării administrației locale și OUG pentru relansare economică |DOCUMENTE
Ședință de Guvern. Proiectul restructurării administrației locale și OUG pentru relansare economică |DOCUMENTE

Guvernul se reuneşte în şedinţă astăzi, la ora 18:00, a informat Biroul de presă al Executivului. 

Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ
Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vor fi ploi în cea mai mare parte a ţării, dar în şi lapoviţă şi ninsoare în centru şi în est, în timp ce la munte va ninge.