Ilie Bolojan: România, aşa cum a făcut şi până acum, va fi un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei

62522632
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi seara, la finalul reuniunii Consiliului European, că România va fi, la fel ca în prezent, un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei.

„Ceea ce s-a convenit este ca în continuare să se susţină din punct de vedere financiar şi din punct de vedere al muniţiei Ucraina pentru a putea rezista, pentru a nu se rupe frontul, în aşa fel încât, atunci când se va ajunge, sperăm cât mai repede posibil, la o încetare a focului - şi Consiliul de astăzi a salutat comunicatul comun pe care Statele Unite şi Ucraina l-au dat după întâlnirea pe care au avut-o - să fie în măsură să ducă la o stabilizare a lucrurilor şi la o pace care să dăinuie şi nu doar să fie o scurtă perioadă de încetare a focului.

Asta este logica pentru care se acordă sprijin în continuare Ucrainei. (...) A rămas un ajutor voluntar şi fiecare stat, în funcţie de ceea ce se va decide, va susţine această chestiune. România, aşa cum a făcut şi până acum, va fi un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei, pentru că menţinerea Ucrainei într-o situaţie stabilă este un sprijin de fapt şi pentru România. Pericolul este ţinut departe de graniţele noastre”, a precizat Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă.

România va participa la summitul de la Paris 

„Cel puţin în perioada următoare vor continua discuţiile legate de acest plan pe care Europa îl susţine pentru a-şi consolida apărarea, inclusiv pentru a susţine ca, după încetarea focului în Ucraina, la care sperăm să se ajungă cât mai repede, să existe nişte condiţii asiguratorii, pentru a avea o securitate care să fie asigurată pentru Ucraina.

Şi România, chiar dacă, aşa cum am mai spus, nu va trimite sub nicio formă trupe în Ucraina, va participa la aceste discuţii, atât cele tehnice, care ţin de zona militară, pentru că aceste aspecte care ţin de planificări, de strategii şi care tranzitează, de exemplu, în România, au nevoie de datele respective, pentru ca Statul Major să fie informat cu ceea ce se are în vedere. Şi vom participa la aceste discuţii, aşa am convenit şi asta este poziţia noastră", a afirmat preşedintele interimar.

Citește și
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Ilie Bolojan a participat, joi, la reuniunea Consiliului European, desfăşurată la Bruxelles.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.