Zi de doliu național în România, în memoria Papei Francisc: „Prezența sa a fost o binecuvântare pentru umanitate”

62537735
Facebook

Guvernul a adoptat joi hotărârea prin care sămbătă, 26 aprilie, devine zi de doliu național, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc.

„Adoptăm o zi de doliu național în România, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. Este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea sa totală și căldura arătate permanent românilor. Ca orice creștin, am simțit că prezența sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate”, a spus premierul Marcel Ciolacu în ședința de Guvern.

Ce presupune ziua de doliu național

În ziua de doliu naţional prevăzută la art. 1 toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul României în bernă se mai arborează: la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României; la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări; ca pavilion, pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

În ziua de 26 aprilie 2025 posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

Citește și
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente

Alte zile de doliu național în România

România a avut mai multe zile de doliu național de-a lungul anilor. Aceste zile sunt de obicei stabilite pentru evenimente deosebite, cum ar fi moartea unor personalități importante sau evenimente tragice la nivel național sau internațional. 

► 14 decembrie - 16 decembrie 2017: trei zile de doliu național în memoria Regelui Mihai I al României.

► 31 octombrie – 2 noiembrie 2015: trei zile de doliu național după incendiul izbucnit în clubul „Colectiv” din București.

► 8 aprilie 2005: o zi de doliu național la moartea Papei Ioan Paul al II-lea;

► 14 septembrie 2001: o zi de doliu național după atentatele din SUA din 11 septembrie;

► 14 martie 2004: o zi de doliu național în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie;

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. El fost primul Suveran Pontif din America Latină și primul iezuit ales în fruntea Bisericii Catolice. De-a lungul celor peste 12 ani de pontificat, Papa Francisc a fost o voce puternică pentru justiție socială, dialog interreligios și sprijin față de cei marginalizați.

În ultimele luni de viață, starea sa de sănătate s-a deteriorat vizibil, iar ultimele imagini cu Papa Francisc au arătat un lider slăbit fizic, dar prezent spiritual în mijlocul credincioșilor.

Papa Francisc a fost în România în 2019, într-o vizită istorică ce a inclus întâlniri cu autoritățile, liderii religioși și credincioșii din mai multe regiuni ale țării.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, anunță că își dorește realizarea unei logistici electorale unitare, care implică același tip de cabine de vot, de urne și același mod de amenajare a secțiilor de votare. 

Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani
Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani

 Doi copii, de doi şi patru ani, din localitatea Cristineşti au fost bătuţi de tatăl lor, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

După ani de creștere constantă, ritmul de înlocuire a conductelor magistrale de termoficare vechi a scăzut ușor, în 2025, comparativ cu 2024.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.