Grevă japoneză în Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF. Nemulțumirile anunțate de angajaţii din sistem

ANAF
Agerpres

Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF vor organiza, miercuri, o grevă japoneză, nemulţumiţi că Guvernul are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5%.

”Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate acestuia, vor iniţia, în data de 27.12.2023, o acţiune de protest sub forma unei greve japoneze, ce se va manifesta prin purtarea de către aceştia a unei banderole de culoare albă. La aceasta vor participa membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române”, au transmis sindicaliştii, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, salariaţii din cadrul acestor instituţii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor.

”Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Astăzi însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ prin care, anul viitor, de această majorare de 5 la sută nu va beneficia şi personalul din sistemul fiscal pe motiv că ,«au beneficiat deja în acest an de majorări salariale»”, au precizat sindicalliştii.

Aceştia susţin, însă, că oficialul ”promovează în spaţiul public o confuzie conform căreia, prin art. XI al Ordonanţei de urgenţă nr. 81/2023, personalul Ministerului Finanţelor ar fi beneficiat de o majorare salarială”.

Citește și
incendiu elvetia, lumanari, tragedie
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

”Precizăm faptul că prin acest act normativ s-a făcut în sfârşit dreptate salariaţilor, după şase ani, în sensul că s-au eliminat «inechităţile, discriminările şi/sau discrepanţele de ordin salarial existente», egalizându-se astfel salariile între angajaţii care au aceeaşi funcţie şi desfăşoară aceeaşi muncă. Această situaţie a fost menţinută încă din anul 2017 şi nimeni nu a luat nicio măsură în tot acest timp, iar angajaţii au subvenţionat bugetul de stat din banii lor, prin faptul că li s-au luat lunar, din salarii, milioane de lei”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia consideră că ”decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalţi bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuţi şi drept urmare vom protesta iar în cazul în care această masură va fi adoptată, se poate ajunge şi la alte măsuri extreme”.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Românii sunt pesimiști în 2026. Doar 27% cred că va fi un an mai bun. Care ar trebui să fie prioritatea autorităților
Românii sunt pesimiști în 2026. Doar 27% cred că va fi un an mai bun. Care ar trebui să fie prioritatea autorităților

După un an cu turbulențe politice și economice, românii și-au stabilit așteptările pentru 2026. Potrivit unui sondaj IRES, la nivel personal aproape patru din zece au speranța că va fi un an mai bun, dar la nivel național așteptările sunt mai pesimiste.

Ce fac românii după petrecerile de Revelion: stau la coadă la reciclat. Problema celor 200 de grame
Ce fac românii după petrecerile de Revelion: stau la coadă la reciclat. Problema celor 200 de grame

După mesele festive și cumpărăturile făcute pentru sărbători, mulți au revenit la magazine cu sacii plini de sticle și doze. La mai multe automate de reciclare s-au format cozi.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.