Ghidul programului „Rabla pentru becuri” a fost publicat. Când începe

×
Publicitate

Cine are becuri vechi poate primi un voucher în valoare de 200 de lei, ca să le schimbe cu unele economice.

Măsura este prevăzută în ghidul elaborat de „Administrația Fondului pentru Mediu” pentru programul „Rabla pentru becuri". Iar oamenii vor putea reduce consumul de curent cu ajutorul sistemelor noi și moderne de iluminat.

Angajat magazin de bricolaj: „Pentru fiecare oră de funcționare a unui bec clasic, eu puteam de fapt să iluminez întreaga locuință cu același consum, poate chiar mai redus.”

Ministerul Mediului a publicat ghidul programului „Rabla pentru becuri” prin care vrea să îi convingă pe cei care mai au becuri vechi să le schimbe. Ghidul se află în dezbatere publică şi după ce va fi publicat în Monitorul Oficial, va fi stabilită data pentru începerea programului. Doritorii se vor înscrie într-o aplicație electronică gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.

Andreea Damian, șef Birou Strategic Programe: „Prima dată, AFM validează comercianții în cadrul programului, ulterior acestei validări îi vom publica pe site la noi. Solicitanții îi vor putea alege din listă, și apoi vom demara sesiunea de înscriere a acestora. În aplicație își vor crea un cont unde vor trece niște date minimale, cum ar fi CNP, nume, prenume și vor încărca o declarație pe proprie răspundere conform anexei din ghid.”

Citește și
Un bărbat din Olt a lovit un taximetrist și i-a furat banii din mașină, după o neînțelegere la cursă. Ce a urmat
Un bărbat din Olt a lovit un taximetrist și i-a furat banii din mașină, după o neînțelegere la cursă. Ce a urmat

Împărțirea voucherelor se va face după principiul primul venit, primul servit.

Funcționează doar cu bec la schimb

Fiecare persoană care va primi un voucher în valoare de 200 de lei se va prezenta la magazinul validat de AFM, în termen de 7 zile, și va putea achiziționa becuri cu led de maximum 15 wați. Atenție însă. În schimbul unui bec cu led, doritorii trebuie să predea altul vechi.

Diferențele se vor vedea în facturi, spun realizatorii programului. Un bec cu tehnologie nouă, cu led, consumă de cinci ori mai puțin decât unul cu filament.

Marius Stoica, angajatul unui magazin de bricolaj: „De când au apărut noile reglementări pentru energie, becurile led sunt foarte căutate. Dacă pentru becurile clasice aveam 100 de Wați consum, pentru cele led un bec care scoate același lux luminos ajungem să avem 15 wați oră”

Bărbat: „Sunt mai economice, tehnologie nouă, mai bune pentru perioada în care trăim. O schimbare, pentru a fi mai economici în perioada asta. Încercăm să reducem și prețul la facturi.”

Bărbat: „Facem economie, nu se știe. Sunt mai ok.”

Un bec cu led costă, în medie, 30 de lei. Bugetul programului este de 400 de milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
A dezvăluit de ce lasă Bucureștiul pentru Budapesta: ”Încă de anul trecut am simțit”
A dezvăluit de ce lasă Bucureștiul pentru Budapesta: ”Încă de anul trecut am simțit”
Citește și...
Un bărbat din Olt a lovit un taximetrist și i-a furat banii din mașină, după o neînțelegere la cursă. Ce a urmat
Un bărbat din Olt a lovit un taximetrist și i-a furat banii din mașină, după o neînțelegere la cursă. Ce a urmat

Un bărbat a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat un taximetrist din judeţul Olt şi i-a luat banii pe care acesta îi avea în maşină. 

Tudor Chirilă, după ce ministrul Culturii a propus pontaj pentru actori: „Munca unor artiști nu se măsoară cu excel-ul”
Tudor Chirilă, după ce ministrul Culturii a propus pontaj pentru actori: „Munca unor artiști nu se măsoară cu excel-ul”

Tudor Chirilă a reacţionat dur pe Facebook, după ce Ministerul Culturii a propus ca actori să prezinte programul săptămânal de lucru, să facă raport individual de activitate şi să semneze foaia de prezenţă.

Mai mulți cai sălbatici din Delta Dunării au murit de foame din cauza unui gard electric montat ilegal. „Erau îngrădiți”
Mai mulți cai sălbatici din Delta Dunării au murit de foame din cauza unui gard electric montat ilegal. „Erau îngrădiți”

Asociațiile care au verificat starea cailor sălbatici din Delta Dunării au descoperit un gard electric care împiedica animalele să mai ajungă la zonele de pășunat, unde mai mulți cai au murit de foame.

Recomandări
Un interlop din Dâmbovița ar fi deținut arme „fantomă” aduse ilegal din Turcia. Ce sunt „Ghost Guns”, coșmarul autorităților
Un interlop din Dâmbovița ar fi deținut arme „fantomă” aduse ilegal din Turcia. Ce sunt „Ghost Guns”, coșmarul autorităților

O amplă operațiune a procurorilor și polițiștilor a vizat o nouă filieră de contrabandă cu arme „fantomă” aduse ilegal din Turcia.

Criză de medici în spitalele din sud-estul țării. Pacienți grav bolnavi sunt trimiși dintr-un județ în altul
Criză de medici în spitalele din sud-estul țării. Pacienți grav bolnavi sunt trimiși dintr-un județ în altul

Tot mai multe spitale din sud-estul țării nu mai au noaptea doctor neurolog de gardă. Pacienți grav bolnavi sunt trimiși dintr-un județ în altul sau aduși în București.

Industria care ar putea salva deficitul comercial al României. Ce exportăm prea puțin: „E clar loc să facem mult mai mult”
Industria care ar putea salva deficitul comercial al României. Ce exportăm prea puțin: „E clar loc să facem mult mai mult”

În 2025, România a reușit să-și mărească exporturile, iar vânzările către piețele externe au fost susținute în special de produse de bază.