Gestul comun făcut de procurori și inculpați în cazul lui Horațiu Potra. Decizia Judecătoriei Ploieşti

horatiu potra
Inquam Photos / George Călin

Fostul mercenar Horaţiu Potra a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti prin care a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este inculpat pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Şi procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au contestat decizia Judecătoriei, solicitând în continuare emiterea de mandate de arestare pentru Potra şi şoferul aflat la volanul maşinii în care poliţiştii au găsit arme.

Horaţiu Potra şi Andrei Florin Lup, şoferul aflat la volanul maşinii cu care Potra circula şi în care poliţiştii au găsit arme şi obiecte pirotehnice, au contestat decizia prin care au fost plasaşi sub control judiciar. Informaţia apare pe portalul instanţelor de judecată, contestaţia fiind depusă la scurt timp după decizia judecătorilor.

Prin ordonanţa privind plasarea sub control judiciar, Horaţiu Potra are mai multe interdicţii, între care interdicţia de a depăşi limita teritorială a judeţului Sibiu fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. El nu are voie să deţină, să folosească şi să poarte arme şi este obligat „să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă”.

Totodată, el şi celălalt inculpat trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la IJP Sibiu– Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi, potrivit News.ro.

Citește și
dakar
Dacia a revenit pe podium în Raliul Dakar. Cele patru echipaje nu au avut probleme tehnice și au adunat puncte

Oficiali ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au conformat pentru News.ro că şi Parchetul a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti solicitând în continuare emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele celor doi.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Citește și...
Dacia a revenit pe podium în Raliul Dakar. Cele patru echipaje nu au avut probleme tehnice și au adunat puncte
Dacia a revenit pe podium în Raliul Dakar. Cele patru echipaje nu au avut probleme tehnice și au adunat puncte

Echipajele Dacia Sandriders au avut un parcurs foarte bun în etapa a patra a Raliului Dakar, una în care, spre deosebire de zilele precedente, echipa nu s-a mai confruntat cu probleme tehnice sau ghinioane.

Reacția primarului Sectorului 2, după ce contribuabilii s-au trezit cu sume noi de plată, în urma achitării impozitelor
Reacția primarului Sectorului 2, după ce contribuabilii s-au trezit cu sume noi de plată, în urma achitării impozitelor

Primarul Sectorului 2 pregătește măsuri disciplinare la Direcția de Taxe și Impozite din subordinea Primăriei, după ce unii cetățeni care și-au achitat impozitele au descoperit sume noi de plată.

Gestul făcut de o fată de 14 ani când părinții săi se certau violent. Poliția a apărut la ușă
Gestul făcut de o fată de 14 ani când părinții săi se certau violent. Poliția a apărut la ușă

O minoră de 14 ani din Cluj a sunat la 112 să ceară ajutor, când părinții ei se certau violent. În scurtă vreme au intervenit polițiștii, iar adulții sunt acum cercetați penal. 

Recomandări
”Departamentul Adevărului”. Surse: Nicușor Dan vrea să înființeze la Cotroceni o secție oficială împotriva dezinformării
”Departamentul Adevărului”. Surse: Nicușor Dan vrea să înființeze la Cotroceni o secție oficială împotriva dezinformării

Președintele Nicușor Dan intenționează să înființeze la Cotroceni un departament special care să se ocupe de combaterea dezinformării și de ”fake-news”. Această secție va fi în coordonarea sa, au precizat surse oficiale pentru Știrile Pro TV.

Trupele SUA au urcat la bordul petrolierului sub pavilion rusesc „Marinera”. Nava, confiscată în Atlantic | VIDEO
Trupele SUA au urcat la bordul petrolierului sub pavilion rusesc „Marinera”. Nava, confiscată în Atlantic | VIDEO

Marina militară americană a preluat miercuri controlul asupra unui petrolier sub pavilion rusesc în zona Atlanticului de Nord şi pe care-l urmărea de mai multe zile, în cadrul blocadei impuse de SUA împotriva petrolierelor care au legături cu Venezuela.

Rogobete: Nu poți spune că statul te plătește prost, dacă stai 3 ore la spitalul public și restul zilei lucrezi în privat
Rogobete: Nu poți spune că statul te plătește prost, dacă stai 3 ore la spitalul public și restul zilei lucrezi în privat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit marți seară despre fenomenul medicilor care nu respectă programul din spitalele publice, desfășurând în paralel activități și în clinici private.