Dusul copilului la școală este sport extrem în orașele mari din țară. Bulevardele de lângă școli sunt sufocate de mașini

×
Codul embed a fost copiat

Șiruri întregi de mașini parcate pe avarii oprite în colțuri de stradă cocoțate cu greu pe trotuar sau la câțiva metri de poartă.

Așa arată de luni străzile şi bulevardele de lângă școli unde părinții își aduc copiii în zori ca să-i ia după câteva ore.

În majoritatea cazurilor cei în culpă aplică legea junglei şi nu se tem că vor fi amendaţi chiar dacă încurca circulaţia.

O şcoală din capitala, la orele prânzului. Șase mașini pot opri simultan, pe un culoar separat, ca să lase ori să ia elevi. Pe principiul „kiss and ride”, doar câteva zeci de secunde cât urca sau coboară copilul. Acest domn încuie mașina, în miezul culoarului și pleacă după copil în clădirea școlii.

Domnul iese din școală... singur, câteva minute mai târziu.

Citește și
copil volan masina
Un copil de 12 ani din Arad, prins la volanul unei mașini furate după o urmărire în trafic. Băiatul a condus în trei județe

Odată culoarul eliberat de mașini, e ocupat imediat de pietoni. Poliția Locală, care intervine 30 de minute dimineața și seara, se retrage.

Mergem la altă şcoală, aceeaşi situaţie. Cu două corpuri aflate în construcție și multe mașini lăsate la colț de stradă sau pe avarii... fără avarii, doar în așteptare.

În Cluj Napoca, pietonii fac slalom, dacă vor să traverseze legal, pe zebră. Altfel, părinți cu copiii de mână sau în cărucior trec stradă pe unde apucă. Unii șoferi parchează chiar în spațiul dedicat autobuzelor școlare, care scot practic din trafic 40 de mașini.

Reporter: Aglomerație mare, nu?

Șofer: Aicea-i maxim! Nu poți să vii după elevi, aproape că nu poți să stai. Mai ales în perioada de iarnă.

Exemplele pozitive sunt puține. În general, trădează intervenția forțelor de ordine.

Cred că am găsit soluția împotriva haosului auto, de la sosirea și preluarea copiilor- o secție de poliție, amplasată la câțiva metri de poarta școlii! Atunci când mașinile încep să se înnoade, ceea ce afectează și mișcarea mașinilor de poliție, vine cineva și rezolvă problema. Suntem la școala 194, printre cele mai aglomerate din capitală. Dar... ce facem cu celelalte școli și grădinițe? Asta e întrebarea!

Soluţia ideală ar fi ca părinții să înţeleagă că sunt egali cu partenerii de trafic dacă nu, amenzile ar putea rezolva o parte din problemă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Un copil de 12 ani din Arad, prins la volanul unei mașini furate după o urmărire în trafic. Băiatul a condus în trei județe
Un copil de 12 ani din Arad, prins la volanul unei mașini furate după o urmărire în trafic. Băiatul a condus în trei județe

Un băiat de 12 ani din Chişineu-Criş, judeţul Arad, a fost prins de poliţişti din judeţele Hunedoara şi Arad în timp ce conducea un autoturism pe care îl furase din judeţul Sibiu.

Apel către Comisia Europeană: PSD şi ministrul Justiţiei sunt acuzaţi de intimidarea jurnaliştilor de investigaţie
Apel către Comisia Europeană: PSD şi ministrul Justiţiei sunt acuzaţi de intimidarea jurnaliştilor de investigaţie

Nouă organizaţii au sesizat Comisia Europeană în legătură cu intimidarea jurnalistei Emilia Şercan şi a redacţiei Recorder.

Polițiștii din Botoșani caută o persoană care a scos 15.000 de lei dintr-un bancomat și i-a uitat acolo
Polițiștii din Botoșani caută o persoană care a scos 15.000 de lei dintr-un bancomat și i-a uitat acolo

Polițiștii din Botoșani caută persoana care a uitat 15.000 de lei la un bancomat, anunță IPJ.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.