Doi poliţişti au fost bătuți în Sinteşti, după ce au oprit un autoturism pentru control. Unul dintre agenți a ajuns la spital

politisti
Inquam Photos / Octav Ganea

Doi poliţişti au fost agresaţi, marţi, în Sinteşti, judeţul Ilfov, de către mai multe persoane, după ce agenţii au oprit un şofer pentru control, iar acesta a fugit în curtea unei case.

 

În acel moment, din casă au ieșit mai multe persoane, care i-au bătut pe polițiști. Unul dintre agenți a fost transportat la spital.

”La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Popeşti-Leordeni a efectuat semnal de oprire unui autoturism, iar, în timp ce poliţiştii legitimau conducătorul auto, acesta a fugit în curtea unui imobil din satul Sinteşti, comuna Vidra. Din curtea respectivă au ieşit mai multe persoane, care i-au agresat pe cei doi poliţişti”, a transmis, marţi, IPJ Ilfov, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că la faţa locului au fost solicitate echipaje suplimentare de poliţie, precum şi echipaje din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au intervenit.

”În acest moment, doi dintre cei trei agresori au fost identificaţi şi se află în custodia poliţiştilor, iar cea de a treia persoană a fost identificată şi urmează a fi condusă la subunitatea de poliţie”, a mai transmis sursa citată.

Citește și
mercedes
Un sirian aflat la volanul unui Mercedes de 83.000 €, oprit pe A1 și lăsat fără mașină după ce polițiștii au făcut verificări

Unul dintre poliţişti a fost transport la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, în acest moment aflându-se în afara oricărui pericol.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Doi tineri au vrut să-i ofere 10.000 de euro unui agent rutier care i-a oprit în Poiana Brașov. Decizia luată de polițist
Doi tineri au vrut să-i ofere 10.000 de euro unui agent rutier care i-a oprit în Poiana Brașov. Decizia luată de polițist

Doi tineri a fost reţinuţi de poliţişti după ce au încercat să ofere unui agent de la Poliţia rutieră 10.000 de euro pentru ca unul dintre aceştia, aflat la volanul unei maşini, să nu fie testat cu aparatul drugtest.

Un sirian aflat la volanul unui Mercedes de 83.000 €, oprit pe A1 și lăsat fără mașină după ce polițiștii au făcut verificări
Un sirian aflat la volanul unui Mercedes de 83.000 €, oprit pe A1 și lăsat fără mașină după ce polițiștii au făcut verificări

Un autoturism Mercedes evaluat la 83.000 de euro care era căutat de autorităţile din Austria a fost oprit de poliţiştii de frontieră arădeni pe autostrada A1, la volan fiind un sirian care avea permisul de conducere fals.

Femeie, lovită de tramvai în Timișoara când traversa pe roșu. Vatmanița nu a reușit să oprească la timp
Femeie, lovită de tramvai în Timișoara când traversa pe roșu. Vatmanița nu a reușit să oprească la timp

O femeie de 57 de ani a fost lovită de tramvai duminică, în Timișoara. Era pe trecerea de pietoni, însă traversa pe culoarea roșie. Tramvaiul era condus de o vatmaniță. Femeia nu consumase alcool, spun polițiștii.

Jafuri la sălile de jocuri din două județe. Atacatorii au acționat când s-au crăpat zorii
Jafuri la sălile de jocuri din două județe. Atacatorii au acționat când s-au crăpat zorii

Polițiștii din Iași și Brașov sunt în alertă, după ce două săli de jocuri de noroc au fost jefuite de mai mulți indivizi. În unul dintre cazuri, hoțul a plecat cu un seif plin cu bani. În total, ar fi vorba de aproximativ 125.000 de lei.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.