Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Marea sărbătoare a Sfintei Parascheva: 65.000 de oameni, la o coadă de peste 5 kilometri la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost o noapte albă pentru zeci de mii de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Pentru că sâmbătă, 14 octombrie, este marea sărbătoare a Sfintei Parascheva, pelerinii au așteptat ore bune slujba în Catedrală sau chiar pe stradă.

În jur de 65.000 de oameni stau deja la coadă, estimează autoritățile, iar numărul lor crește de la o oră la alta.

De la începutul pelerinajului, peste 225.000 de credincioși au trecut pe la raclă. După lăsarea serii, Catedrala a devenit neîncăpătoare. Grupuri de pelerini şi-au găsit adăpost peste noapte în lăcașul de cult şi au dormit pe scaune ori direct pe podea.

Bătrână: „Vrem să stăm în noaptea asta aici, vrem să ascultăm SfântaLiturghie mâine dimineaţă”.

Reporter: Şi rezitati aici pe jos?

Bătrână: ”Cu ajutorul cuvioasei, eu zic că da.”

Au fost şi oameni care au dormit sub cerul liber, pe aleea pietonală unde se ține şi slujba. Aceste femei văduve - venite din zone diferite ale ţării - se roagă împreună.

Reporter: Aţi stat la coadă deja?

Femeie: ”De două ori. Şi am hotărât să rămân şi peste noapte şi o să stau şi la Sf Liturghie. N-am cazare. Probabil o să fie frig”.

Reporter: Şi o să staţi toată noaptea?

Femeie: ”De aici nu ne mişcăm." Pe străzile oraşului, şirurile de pelerini se întindeau aseară pe distanțe impresionante.

La acestă oră (sâmbătă dimineața, n. red.) rândul de pelerini depăşeşte 5 km. Practic, pe aceste culoare sunt peste 30.000 de oameni care trebuie să aştepte 12 ore, ca să ajungă la raclă. Toţi poartă în suflet speranța că Sfânta Parascheva îi va ajuta. Sfânta Liturghie este oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult