De la ce ar fi pornit incendiul din Săgeata Albastră: „Pierdere totală de ulei; radiatorul, proptit într-o bucată de lemn”

×
Codul embed a fost copiat

Experiență de coșmar pentru 90 de călători aflați într-un tren Săgeata Albastră. Garnitura s-a umplut de un fum gros, iar pasagerii au fost evacuați de urgență, în apropiere de gara Golești.

Abia plecaseră din Pitești spre Capitală și nu făcuseră mai mult de zece kilometri.

Fumul dens, care venea din zona motorului, i-a speriat pe călători. Mecanicul și șeful de tren au oprit imediat, iar toată lumea a coborât în câmp. Angajații au folosit apoi extinctoarele găsite în vagoane ca să înlăture pericolul.

Plutonier adjutant Romeo Safta, ISU Argeș: „Incendiul se manifesta la compartimentul motor al garniturii de tren. În momentul sosirii, cele 90 de persoane care se aflau ca și pasageri în interiorul trenului se autoevacuaseră. La fața locului i-am găsit pe mecanicul de locomotivă și pe șeful de tren, acționând deja pentru lichidarea incendiului.”

O femeie, o fetiță de 11 ani și mecanicul de locomotivă au avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru că au făcut atac de panică. Cei trei au refuzat însă transportul la spital.

Citește și
trenul leon
„Leon”, primul tren fabricat integral în România va fi lansat la Gara de Nord. Are trei vagoane și 145 de locuri

Reprezentanții CFR Călători spun că trenul fusese verificat în gara Pitești cu doar câteva minute înainte de plecare.

Ada Meseșan, purtător de cuvânt CFR Călători: „Din cauza căldurilor, din cauza unui sistem un pic cam defect de ventilație, la intrarea în stația Golești s-a produs o degajare de fum. N-a fost un incendiu! O degajare de fum la acest automotor.”

Pe de altă parte, jurnaliștii de la Club Feroviar cred că ar putea fi vorba și despre o problemă legată de mentenanță.

Adrian Bărbulescu, Club Feroviar: „Este vorba de automotoarele Siemens Desiro, cumpărate la începutul anilor 2000 și la care nu s-a făcut mentenanța cum trebuie. Nu este normal ca, după ce ai luat-o de la reparații, să apară astfel de probleme, să ia foc, practic. În fișa de incident se spune că este o pierdere totală de ulei, plus că radiatorul era proptit într-o bucată de lemn – chestii care nu sunt normale, adică improvizații.”

Unii pasageri au renunțat la călătorie și au fost preluați de un autobuz al Primăriei Pitești. Iar ceilalți și-au continuat drumul spre București cu un alt tren.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Fum și panică într-un tren Săgeata Albastră. CFR Călători: „Un sistem de ventilație un pic cam defect
Fum și panică într-un tren Săgeata Albastră. CFR Călători: „Un sistem de ventilație un pic cam defect"

A fost panică, luni dimineață, într-un tren Săgeata Albastră cu 90 de călători, care abia plecase din Pitești spre Capitală! Cu câteva sute de metri înainte de gara Golești, din compartimentul motor al locomotivei a început să iasă fum gros.

„Leon”, primul tren fabricat integral în România va fi lansat la Gara de Nord. Are trei vagoane și 145 de locuri
„Leon”, primul tren fabricat integral în România va fi lansat la Gara de Nord. Are trei vagoane și 145 de locuri

Trenul Leon, proiectat şi construit de Electroputere VFU Paşcani, companie membră a Grampet Group, va fi lansat joi, 19 iunie, la București.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.