Fum și panică într-un tren Săgeata Albastră. CFR Călători: „Un sistem de ventilație un pic cam defect"

×
Publicitate

A fost panică, luni dimineață, într-un tren Săgeata Albastră cu 90 de călători, care abia plecase din Pitești spre Capitală! Cu câteva sute de metri înainte de gara Golești, din compartimentul motor al locomotivei a început să iasă fum gros.

Garnitura a oprit în câmp și a fost evacuată de urgență.

Fumul dens venit dinspre locomotivă i-a speriat pe călători. Mecanicul și șeful de tren au oprit imediat, iar toată lumea a coborât grăbită, în câmp. Angajații au folosit apoi toate extinctoarele găsite în vagoane, ca să stăpânească situația.

Plutonier adj. Romeo Safta, ISU Argeș: „Incendiul se manifesta la compartimentul motor al garniturii de tren. În momentul sosirii, cele 90 de persoane care se aflau ca pasageri în interiorul trenului se autoevacuaseră. La fața locului am găsit mecanicul de locomotivă și șeful de tren acționând deja pentru lichidarea incendiului.”

O femeie și o fetiță de 11 ani, pasagere, precum și mecanicul de locomotivă au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, din cauza unor atacuri de panică. Cei trei au refuzat apoi transportul la spital.

Reprezentanții CFR Călători spun că garnitura fusese verificată în gara Pitești, cu doar câteva minute înaintea apariției problemelor.

Ada Mereșan, purtător de cuvânt CFR Călători: „Din cauza căldurilor, din cauza unui sistem un pic cam defect de ventilație, la intrarea în stația Golești s-a produs o degajare de fum. N-a fost un incendiu, ci o degajare de fum la acest automotor.”

Unii călători au renunțat la călătorie și au fost preluați de un autobuz al Primăriei Pitești, iar ceilalți și-au continuat drumul spre București cu un alt tren.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62556328
Cum s-a produs accidentul grav de pe „Drumul morții”. Microbuzul a fost aruncat într-un copac de autocarul cu 60 de ucraineni

Grav accident rutier în județul Bacău. O femeie a murit şi alte cinci persoane au ajuns la spital după impactul dintre un microbuz şi un autocar, noaptea trecută, în comuna Nicolae Bălcescu. A fost activat imediat Planul Roşu de intervenţie.

62459409
ANM a emis o avertizare de Cod Galben de fenomene periculoase. Care sunt zonele afectate de vântul puternic

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare nowcasting Cod Galben de vânt puternic, valabilă în orele următoare în zone din trei judeţe situate în regiunea Moldovei.

62556319
„Nu noi am dus bugetul în criză”. Sindicaliștii se opun tăierilor și amenință cu proteste generale. Ce revendicări au

Cele cinci mari confederaţii sindicale din România reclamă că au fost „eliminate de la consultarea reală” pe tema măsurilor de austeritate adoptate de Guvern şi solicită premierului Ilie Bolojan o întâlnire de urgenţă, în cursul zilei de luni.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.