Cum a ajuns păstrăvul de apă dulce să trăiască în Marea Neagră. Carnea lui este roz

×
Publicitate

Știm cu toții că păstrăvul este un pește de apă dulce, care preferă zonele reci, montane. Este găsit uneori și în Marea Neagră.  

Ajunge acolo pe Dunăre și stă aproape de mal, unde apa nu este atât de sărată. De altfel, cercetătorii din Constanța au arătat că păstrăvul poate trăi și în condiții marine.

Un exemplar de păstrăv a fost capturat chiar zilele trecute, la Agigea. Pescarul l-a eliberat în mare, pentru că specia este protejată de lege.

Reporter: Unde ați prins?

Matei Datcu, pescar: „Destul de la mal, adică 300-400 de metri de mal. Cred că avea un kilogram. L-am mai prins în anii trecuți”.

Citește și
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii

Cu câteva luni în urmă, un păstrăv a fost prins și în Portul Tomis. Pește de apă dulce, păstrăvul ajunge la noi în mare din râuri. Cel prins avea o înotătoare roșiatică, un semn distinctiv al păstrăvului somonat. În ferme, acesta capătă culoarea de la o mâncare specială care îi face și carnea roz. În mediul natural, culoarea vine de la crustaceele cu care se hrănește.

Reporter: Practic găsim păstrav în Marea Neagră?

Victor Niță, cercetător INCDM:Da. Specia salmo labrax. Păstrăvii, majoritatea speciilor, sunt adaptabili de la mediul dulcicol la mediul salmastru”.

Adrian Bîlbă, consilier Agenția Națională pentru Pescuit:Foarte mulți pescari spun că au găsit păstrăvi, au capturat păstrăvi în Marea Neagră, de ani de zile au tot găsit”.

În această perioadă găsim păstrăvul de Marea Neagră în zonele unde apa este turcoaz sau mai deschisă la culoare. Îi place apa mai rece, până în 10 grade Celsius, cu o salinitate mai scăzută.

Potrivit cercetătorilor, salinitatea mării depinde de debitul Dunării și de curenți. Astfel, dacă fluviul este umflat, aceasta scade, ceea ce permite unui pește de apă dulce, cum este păstrăvul, să supraviețuiască.

În 2021, cercetătorii de la Institutul Grigore Antipa din Constanța au arătat că păstrăvul curcubeu poate să trăiască în Marea Neagră. Au crescut timp de șase luni puiet în niște bazine cu apă din mare.

Magda Nenciu, cercetător INCDM:Am înregistrat un ritm de creștere de patru ori mai mare comparativ cu cel din fermele de munte”.

În Marea Neagră, ferme de păstrăv există pe coasta Turciei.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a respins vineri informaţiile potrivit cărora 800 de militari americani răniţi ar fi fost aduşi cu avioane de transport la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, calificându-le "alarmiste" şi "complet nefondate".

Spectacol pe cer: sute de meteoriți observați în România și în lume. Fenomenul ridică semne de întrebare
Spectacol pe cer: sute de meteoriți observați în România și în lume. Fenomenul ridică semne de întrebare

Sute de meteoriți au luminat cerul în mai multe zone din țară în ultimele săptămâni, iar specialiștii spun că fenomenul nu este unul izolat. 

Joburile în limbi străine și IT-ul sunt tot mai căutate. Pentru entry-level salariile fluctuează între 500 și 1000 de euro
Joburile în limbi străine și IT-ul sunt tot mai căutate. Pentru entry-level salariile fluctuează între 500 și 1000 de euro

Tot mai mulți tineri sunt interesați de slujbe în limbi străine, iar oferta e pe măsură. 

Recomandări
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi

În mai puțin de o săptămână, de la 1 aprilie, prețul gazului nu va mai fi plafonat. 

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment
Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare, iar premierul Bolojan le-a atras atenția că trebuie să își asume consecințele dacă vor crea o criză în coaliție.

Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”
Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Germania pentru că nu a contribuit la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz, afirmând că este "nepotrivit" faptul că oficialii germani au spus că acest conflict "nu este războiul nostru", relatează dpa.