Copiii dintr-o comună din Argeș vor învăța într-un bar. Școala e în renovare de peste 10 ani

×
Codul embed a fost copiat

Copiii din sistemul de stat se vor întoarce la cursuri peste o săptămână în şcoli care nu au fost reparate sau în spaţii improvizate

Începutul şcolii, într-o Românie din Uniunea Europeană, aduce imagini şi scene revoltătoare. Nunţi în spaţii unde peste o săptămână se va preda abecedarul, clădiri veşnic neterminate ale căror lucrări au înghiţit milioane de lei şi, peste toate, nepăsarea autorităţilor.

Într-o comună din Argeş, primarul şi profesorii se ceartă în faţa unei şcoli în renovare până în primăvara anului viitor. Iar în alte locuri, copiii învaţă în foste baruri dezafectate sau în fostul sediu al poliţiei.

Elevii din comuna Belcești, judeţul Iaşi, învaţă în locuri care nu au nici o legătură cu o şcoală, de peste 10 ani. Renovarea vechii şcoli a început în 2006 însă, după un an, lucrările s-au oprit şi clădirea a fost abandonată.

Abia anul acesta, au demarat lucrările pentru o nouă clădire. În tot acest timp, generaţii de copii învaţă să scrie şi să citească în casa parohială, în spaţii oferite de localnici, într-un bar şi în fostul sediu al poliţiei.

Citește și
scoli neterminate
În anul Centenarului, mulţi copii învaţă exact ca acum 100 de ani. Sute de școli nu sunt încă pregătite

Constatin Ciobăniță, primarul comunei Belceşti: "Un magazin sătesc a fost aici."
Reporter: "Am înţeles că a fost şi un bar."
Constatin Ciobăniţă, primarul comunei Belceşti: "Da!"

Reporter: "Copiii dumneavoastră în ce clasă sunt?"
Părinte: "A patra şi a cincea."
Reporter: "Ei de când au început şcoala, nu au învăţat într-o şcoală, în adevăratul sens al cuvântului."
Părinte: "Nu, nu, nu, nu."

În Albota, judeţul Argeş, 300 de copii nu vor merge, peste o săptămână, la şcoala generală din centrul comunei. Aici, în iunie, au început lucrări de renovare, care s-au prelungit însă până în primăvara anului viitor.

Ion Dumitru primar Albota: "Am început, ăsta e constructorul, a câştigat licitaţia, eu mai mult ce pot să fac?"

Elevii vor fi trimişi la alte şcoli mai îndepărtate din comună.

Într-o comună din Vaslui, primarul localităţii şi-a măritat fata într-un cort amplasat chiar în curtea şcolii. Pentru a face loc cortului uriaş a demontat o parte din gard.

Marcel Gifu, primarul comunei Pogana: "Unde nu avem cămine culturale, avem hotărâre de Consiliu Local prin care putem folosi şcolile, dacă nu periclitează activitatea şcolară. Nu e gard dărâmat. E o poartă, s-a tăiat plasa. Cortul e mărişor, suntem familie mare."

Acum, prefectura şi cei de la Inspectoratul Şcolar Vaslui au demarat anchete în acest caz.

Situaţie absurdă şi la Tismana, în Gorj: părinţii din câteva sate nu ştiu unde vor învăţa copiii lor de clasele a 3-a şi a 4-a. Conducerea celei mai mari școli din zonă a decis comasarea mai multor clase de la cele din sate, la unitatea centrală, din lipsă de fonduri.

Părinte: "Sunt 7-8 kilometri până acolo, nu am cu ce să mă duc şi nu sunt de acord cu trâmbăleala asta. Până se învaţă față cu alţi profesori, cu alţi copii, alţi colegi. Ni s-a spus că nu sunt profesori."

Situaţia este analizată de Inspectoratul Şcolar.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Femeia care încearcă de 10 ani să treacă examenul de Titularizare. Ce note a luat până acum
Femeia care încearcă de 10 ani să treacă examenul de Titularizare. Ce note a luat până acum

Cu doar o săptămână înainte de începerea noului an şcolar, şcolile se confruntă cu un deficit mare de dascăli.

În anul Centenarului, mulţi copii învaţă exact ca acum 100 de ani. Sute de școli nu sunt încă pregătite
În anul Centenarului, mulţi copii învaţă exact ca acum 100 de ani. Sute de școli nu sunt încă pregătite

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de prima zi de şcoală, sute de unităţi de învăţământ nu sunt încă pregătite pentru a-şi primi elevii.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.