Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Companiile aeriene introduc cântărirea pasagerilor înainte de îmbarcarea în avion. Ce spun specialiștii români

Mai multe companii aeriene au introdus cântărirea pasagerilor înainte de îmbarcarea în avion, măsură menită să sporească siguranța zborului, potrivit acestora. Mulți călători obezi au dat însă în judecată companiile, considerându-se discriminați.  

Companiile aeriene încep să introducă cântărirea pasagerilor înainte de îmbarcarea în avion, măsură despre care susțin că ține atât de siguranța zborului, cât și de reducerea costurilor privind consumul de combustibil, scrie Ziarul de Iași.

Asta pentru că în ultimii ani “s-au schimbat obiceiurile alimentare, care au influenţat creşterea în greutate a pasagerilor“, ceea ce poate afecta siguranța zborurilor, explică Finnair, ultima companie care a introdus o astfel de măsură.

”Cântărirea este voluntară şi anonimă”, iar datele vor fi utilizate numai pentru optimizarea zborurilor aeronavelor Finnair din Finlanda, spune operatorul care dă asigurări că ”va colecta date cântărind clienţii voluntari şi bagajele lor de mână până la poarta de îmbarcare”.

Experții români în aviație consideră că măsura cântăririi pasagerilor ține strict de optimizarea costurilor. ”Asta este o chestiune ce ţine de operator. Pentru că el trebuie să ştie ce greutate transportă, ca să nu consume mult combustibil, deci ţine de partea aceasta, de costuri”, a explicat un specialist în reparaţii şi revizie pentru sursa citată.

Citește și
pasagera
O femeie riscă 21 de ani de închisoare și o amendă uriașă după haosul creat într-un avion. De ce și-a dat pantalonii jos

Ca să ne facem o idee cum se calculează greutatea unei aeronave, înainte şi după îmbarcare, specialistul a dat și un exemplu concret. Astfel, un avion gol Boeing 737 seria 800 cântăreşte în jur de 46 de tone, iar masa maximă de decolare are 79 de tone.

Companii aeriene date în judecată pentru discriminare de către pasagerii obezi puși să achite două bilete

Diferenţa este dată de combustibil, de masa pasagerilor şi de încărcătura din cală, arată un alt specialist în aviaţie de la Iaşi.

Acesta explică faptul că aeronavele se cântăresc ocazional, fiind impusă chiar şi de legislaţie: “Mai ales când se fac modificări care pot influenţa centrul de greutate, aeronava se cântăreşte. Se face şi periodic această cântărire, fiind impusă şi de legislaţie şi de reglementări”.

Conform Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei, majoritatea companiilor aeriene europene utilizează, în general, greutatea medie a pasagerilor, pentru a calcula diverse aspecte legate de zbor.

Operatorul Finnair nu este singurul care a recurs la cântărirea pasagerilor. Înaintea sa au introdus această practică şi Korean Air, Uzbekistan Airways, Air New Zealand, dar şi Hawaiian Air.

În unele ţări, măsura este controversată, mulţi pasageri acţionând în instanţă companiile aeriene, din cauza discriminării privind obezitatea. Asta, după ce unele companii ar fi solicitat persoanelor supraponderale un bilet în plus, pentru că ar ocupa două locuri în avion.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult