Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Centrul European de Instruire F-16 a fost inaugurat. La Baza 86 Fetești vor fi instruiți și piloți ucraineni. GALERIE FOTO

Piloţii ucraineni au început să se antreneze în Danemarca şi Statele Unite ale Americii pentru a putea primi în dotare aparate de zbor F-16 din Danemarca şi Suedia, scrie Agerpres.

Centrul european de instruire F-16 (European F-16 Training Center, EFTC), inaugurat luni la Feteşti, va fi un alt obiectiv deschis acestora.

EFTC, găzduit de Baza aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă", a fost realizat în baza unui acord de colaborare prin care ministerul român al Apărării a pus la dispoziţie Baza 86 Aeriană, facilităţile de instruire şi sprijinul naţiunii-gazdă, Forţele Aeriene Regale ale Ţărilor de Jos pun la dispoziţie aeronave F-16, iar compania americană Lockheed Martin asigură instructorii şi mentenanţa.

„Vom începe (la Feteşti, n.red.) bineînţeles cu antrenamentul piloţilor români, dar vrem de asemenea să antrenăm piloţi ucraineni, deoarece Olanda şi celelalte state partenere, Danemarca şi Norvegia, se pregătesc să livreze aparate F-16 Ucrainei. E nevoie să urgentăm întărirea forţelor aeriene, iar antrenamentele au început în Danemarca, în SUA şi mă bucur foarte mult că acum avem acest centru european", a declarat, la finalul ceremonialului de inaugurare, ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren.

La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a subliniat progresul rapid făcut în realizarea obiectivului din Feteşti.

Citește și
avion de luptă F-16 România
Avioanele F-16 livrate de Olanda pentru Ucraina vor ajunge în România în două săptămâni

„Lucrurile s-au derulat foarte repede. Există un tempo, o cadenţă a sosirii echipamentelor, a aparatelor F-16. Totul e planificat. Piloţii ucraineni vor începe de îndată ce au satisfăcute cerinţele de pre-antrenament care se referă la deprinderea elementelor de abilităţi lingvistice şi, în funcţie de fiecare pilot, pregătirea va fi adaptată", a declarat ministrul Apărării.

În opinia oficialului guvernamental român, EFTC este o formă de recunoaştere a încrederii statelor NATO în România.

„În condiţiile în care urmează să primim 32 de aparate, pentru noi era extrem de important ca cerinţa de pregătire a piloţilor români să fie satisfăcută. Aparatele de tip F-16 vor mai fi prezente în Europa cel puţin 20 de ani. Sunt importante şi ne dorim să avem piloţi cât mai bine pregătiţi. Prezenţa acestui centru în România este, dacă vreţi, şi o formă de a recunoaşte faptul că Armata României şi militarii români sunt de încredere şi pot contribui la apărarea flancului estic", a mai spus ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

La ceremonialul de inaugurare a EFTC au participat reprezentanţii diplomatici ai Statele Unite, Danemarca şi Olanda, iar anterior acestuia centrul a putut fi vizitat de jurnalişti.

„Unicat în România este faptul că aici sunt cel puţin trei ţări, mă refer la România, SUA şi la partenerul olandez care pune navele la dispoziţie. În acelaşi timp, între instructori este posibil să fie alte naţii, toate membre NATO, foşti piloţi militari care vor fi parte a acestui centru. Este important în contextul actual pentru că dăm un semnal că suntem uniţi", a declarat presei coordonatorul centrului, comandor Pişta.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, EFTC va fi un hub internaţional pentru instruirea piloţilor de aeronave F-16 şi va facilita creşterea interoperabilităţii dintre aliaţi.

Totodată, va contribui la crearea unor standarde operaţionale comune şi la întărirea capacităţii Alianţei Nord-Atlantice de a face faţă provocărilor complexe din regiunea Mării Negre şi din Europa de Est.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult