Olanda a trimis în România primele avioane F-16 pentru antrenarea piloţilor ucraineni

×
Publicitate

Ţările de Jos au trimis marţi primele cinci avioane de luptă F-16 în România, pentru a fi folosite la pregătirea piloţilor ucraineni, relatează The Guardian, care citează Reuters.

Olanda va livra între 12 şi 18 avioane F-16 din forţele sale aeriene pentru a fi folosite în noul centru european de pregătire a piloţilor din România, care va fi deschis în curând, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Haga.

Premierul Mark Rutte declara, la sfârşitul lunii trecute, într-o convorbire video cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că Olanda va trimite avioanele F-16 în România în decurs de două săptămâni.

Olandezii au promis, de asemenea, să livreze Ucrainei avioane F-16 pentru a fi folosite în luptă, alături de promisiuni similare din partea Danemarcei, Norvegiei şi Belgiei.

Ministrul apărării Angel Tîlvăr a semnat la sfârşitul lunii august Scrisoarea de intenţie între Ministerul Apărării Naţionale din România, Ministerul Apărării al Regatului Ţărilor de Jos şi Compania Lockheed Martin privind Centrul de pregătire F-16 din România. În vederea implementării acestui proiect, Forţele Aeriene Regale Olandeze vor contribui prin dislocarea unor aeronave F-16 în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă", facilitând astfel pregătirea efectivă a piloţilor.

„Prin intermediul acestui centru, România se angajează să ofere un mediu de instruire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice şi know-how de ultimă generaţie nu doar pentru piloţii români, ci şi pentru cei din statele aliate şi partenere, inclusiv Ucraina" a anunţat la vremea respectivă ministrul apărării naţionale.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62400417
Războiul se mută în afara Pământului. "Yemenul a intrat în istorie ca fiind prima ţară care a iniţiat o luptă spaţială"
Israelul a doborât în afara atmosferei terestre o rachetă trasă de rebelii yemeniți, o acțiune în premieră în istoria omenirii. "Yemenul a intrat în istorie ca fiind prima ţară care a iniţiat o luptă spaţială", concluzionează un cercetător.  
62299960
Putin are capacitatea de a provoca un alt război în Europa - iar Occidentul trebuie să oprească acest lucru, spun experții
Incidentele „alarmante” recente din Balcani sunt o dovadă a amenințării tot mai mari a Rusiei la adresa regiunii – și a capacității lui Vladimir Putin de a alcătui un alt front în Europa, spun experții, conform Sky News.  
62269090
NATO suspendă un tratat-cheie al Războiului Rece după retragerea Rusiei
NATO a anunţat suspendarea oficială a tratatului referitor la Forţele Convenţionale în Europa, un document-cheie de securitate din perioada post-Război Rece, ca răspuns la ieşirea Rusiei din acest acord, gest pe care Alianța îl condamnă.