Cei 8 bărbaţi implicaţi în scandalul din Craiova au fost arestaţi pentru 30 de zile

scandal craiova

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova a dispus, marţi seara, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor 8 bărbaţi, implicaţi în scandalul cu violenţe din barul din Craiova.

În urma scandalului cu violenţă izbucnit între mai mulţi tineri care se aflau sâmbătă noaptea în clubul din Craiova, doi dintre cei implicaţi, printre care şi un agent de penitenciar, au ajuns la spital cu politraumatisme şi fracturi prin agresiune fizică, potrivit Agerpres.

Şase bărbaţi au fost reţinuţi, luni seara, de poliţişti, pentru 24 de ore, iar alţi doi au fost reţinuţi marţi.

În spaţiul public au apărut mai multe informaţii din rândul celor implicaţi, potrivit cărora în scandal ar fi fost implicaţi şi poliţişti din cadrul IPJ Dolj, iar agresorii ar fi consumatori de droguri.

Reprezentanţii IPJ Dolj susţin încă că în acest scandal nu au fost implicaţi angajaţi din cadrul Inspectoratului, însă în local s-au aflat şi doi poliţişti care sunt audiaţi ca martori.

Citește și
politie
Şase bărbaţi reţinuţi în urma scandalului dintr-un bar din Craiova. Poliţiştii caută încă doi bărbaţi care au fugit

„În acest eveniment, nu au fost implicaţi angajaţi ai IPJ Dolj, însă, în local, se aflau doi poliţişti, care au fost audiaţi în calitate de martori şi care au furnizat informaţii cu valoare operativă ce au dus la identificarea autorilor", a transmis IPJ Dolj. 

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Şase persoane implicate în scandalul din clubul din Craiova au fost reţinute. În local se aflau şi doi poliţişti
Şase persoane implicate în scandalul din clubul din Craiova au fost reţinute. În local se aflau şi doi poliţişti

Agresorii gardianului de la Penitenciarul Craiova au fost prinşi azi-noapte. Şase bărbați au fost reţinuţi, printre ei şi fiul unui milionar de origine iordaniană.

Şase bărbaţi reţinuţi în urma scandalului dintr-un bar din Craiova. Poliţiştii caută încă doi bărbaţi care au fugit
Şase bărbaţi reţinuţi în urma scandalului dintr-un bar din Craiova. Poliţiştii caută încă doi bărbaţi care au fugit

Şase bărbaţi au fost reţinuţi, luni seara, de poliţişti, pentru 24 de ore, în urma scandalului care a avut loc, sâmbătă dimineaţa, într-un bar din Craiova, în care a fost implicat şi un agent de penitenciar.

 

Mărturii din localul în care un agent de la Penitenciarul Craiova și un amic de-al său au fost bătuți. Ce a dus la scandal
Mărturii din localul în care un agent de la Penitenciarul Craiova și un amic de-al său au fost bătuți. Ce a dus la scandal

Un gardian de la Penitenciarul Craiova a fost bătut de mai multe persoane într-un local din oraş. În scandal ar fi implicat şi fiul unui om de afaceri de origine iordaniană, dat acum în consemn la frontieră.

Un agent de la Penitenciarul Craiova și un amic au fost bătuți într-un local. Fiul unui om de afaceri este implicat
Un agent de la Penitenciarul Craiova și un amic au fost bătuți într-un local. Fiul unui om de afaceri este implicat

Un agent de la Penitenciarul Craiova și un amic au fost snopiţi în bătaie, într-un local din oraş. În scandal ar fi implicat şi fiul unui om de afaceri de origine iordaniană, dat acum în consemn.

O femeie din Craiova, amendată pentru că a aruncat deşeuri provenite din construcţii pe domeniul public . VIDEO
O femeie din Craiova, amendată pentru că a aruncat deşeuri provenite din construcţii pe domeniul public . VIDEO

O femeie din Craiova a fost filmată în timp ce, împreună cu doi muncitori, arunca deşeuri provenite din construcţii pe domeniul public.

Recomandări
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.

Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare
Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare

Meteorologii au emis, vineri, estimările pentru perioada 05.01.2026 - 02.02.2026, care arată temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, săptămâna viitoare, în mai multe regiuni ale ţării.

Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă
Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă

Bulgaria a trecut la Euro de la 1 ianuarie, însă mulți comercianți nu s-au pregătit pentru schimbare. Clienții care au vrut să plătească în moneda europeană au avut o surpriză: fie li s-a spus să achite în leva, fie au primit restul în moneda bulgară.