Cea mai echitabilă țară din lume privind egalitatea de gen, dată în judecată pentru misoginism

62231396
Shutterstock

Vânătăile de pe corpul Mariei Árnadóttir erau numeroase, de la galben pal la violet intens.

Conform documentelor instanței, rănile au fost cauzate de iubitul lui Árnadóttir, care a aruncat-o prin cameră în timp ce încerca să îi smulgă telefonul după ce aceasta a amenințat că va suna la poliție. Timp de câteva zile după atac, Árnadóttir s-a luptat să respire. În cele din urmă, ea a ajuns la urgențe. Bărbatul a mai atacat-o și înainte, dar niciodată cu atâta cruzime ca în acea zi din în iulie 2016, scrie CNN

„Chiar am crezut că voi muri. Mă trăgea și mă arunca de colo-colo. Mă gândeam: O să mor astăzi”, a spus aceasta. Câteva luni mai târziu, ea a mers la poliție, prezentând fotografii ale rănilor sale, prescripții medicale, o listă de martori ai violenței și abuzului psihologic la care a fost supusă, precum și mesaje text de la presupusul atacator.

Potrivit documentelor judiciare, bărbatul a negat că a agresat-o, dar a recunoscut că a trimis amenințarea, deși a spus că nu a intenționat niciodată să dea curs acesteia. CNN a luat legătura cu avocatul bărbatului, dar pentru poliție, aceste dovezi nu au fost suficiente. La un an și jumătate după ce a depus plângere, Árnadóttir spune că ofițerii i-au spus că acest caz a fost abandonat pentru că nu ar fi dus la o condamnare. Cazul nu fusese abandonat. Poliția nu a reușit să interogheze acuzatul și, ca urmare, termenul de prescripție a expirat în mâinile lor.

Árnadóttir este una dintre mai multe femei care își reclamă în mod colectiv guvernul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru ceea ce ele spun că este un sistem judiciar misogin care încalcă în mod sistematic drepturile victimelor violenței de gen.

Citește și
Guvernul caută soluții pentru modernizarea rețelei electrice. Bolojan cere avize mai rapide pentru proiectele energetice
Guvernul caută soluții pentru modernizarea rețelei electrice. Bolojan cere avize mai rapide pentru proiectele energetice

Aceste femei locuiesc în Islanda, mult timp celebrată ca fiind cea mai echitabilă țară din lume în ceea ce privește egalitatea de gen. Timp de 12 ani consecutivi, Islanda a fost încoronată de Forumul Economic Mondial ca fiind cel mai bun loc din lume în ceea ce privește egalitatea de gen. Dispune de legi de top la nivel mondial privind egalitatea de remunerare și combaterea discriminării. Femeile dețin 47% din locurile din parlament și fac parte din 46% din consiliile de administrație ale companiilor islandeze.

Grădinițele pentru copii sunt puternic subvenționate și sunt disponibile pentru toți. Asistența medicală pentru maternitate este gratuită.

Dar pentru Árnadóttir și pentru multe alte femei care se luptă pentru a se face dreptate, portretul Islandei ca fiind un paradis feminist este departe de realitate – suficient de departe pentru a acționa țara în instanță. Procesul, lansat în martie, a fost coordonat de mai multe ONG-uri islandeze, inclusiv Stígamót, o organizație non-profit care face campanie împotriva violenței domestice și sexuale și oferă consiliere pentru supraviețuitoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Eugenie Bouchard, apariție surprinzătoare la Taste of Tennis: ”Nu mi-am dat seama”
Eugenie Bouchard, apariție surprinzătoare la Taste of Tennis: ”Nu mi-am dat seama”
Citește și...
Guvernul caută soluții pentru modernizarea rețelei electrice. Bolojan cere avize mai rapide pentru proiectele energetice
Guvernul caută soluții pentru modernizarea rețelei electrice. Bolojan cere avize mai rapide pentru proiectele energetice

Ședință la Palatul Victoria cu reprezentanţii ministerelor cu responsabilităţi în sectorul energiei electrice pentru soluţii pentru accelerarea proiectelor de consolidare, extindere şi modernizare a reţelei de transport de înaltă tensiune. 

Bătaie pe stradă, în Ploiești. Un bărbat căzut la pământ a fost lovit cu pumnii și picioarele. VIDEO
Bătaie pe stradă, în Ploiești. Un bărbat căzut la pământ a fost lovit cu pumnii și picioarele. VIDEO

Un bărbat de 46 de ani, șofer la o platformă de transport alternativ, și doi minori de 15 și 17 ani au fost implicați într-un conflict violent în centrul Ploieștiului.

Românii, „mai preocupaţi ca niciodată” de coșul de cumpărături. Cum își gestionează bugetul lunar
Românii, „mai preocupaţi ca niciodată” de coșul de cumpărături. Cum își gestionează bugetul lunar

Aproximativ opt din zece români sunt mai atenți la preț în acest an când fac cumpărături online. 

Recomandări
Proiectul bugetului pe 2026 va fi publicat azi. Liderii coaliției se întâlnesc din nou pentru forma finală
Proiectul bugetului pe 2026 va fi publicat azi. Liderii coaliției se întâlnesc din nou pentru forma finală

O nouă ședință a coaliției de guvernare pe tema bugetului pe 2026. Liderii partidelor urmează să se întâlnească după-amiază, înainte de a prezenta forma finală a proiectului de buget.

Război în Iran, ziua 11. Teheranul anunță că e gata să lupte „cât timp va fi necesar” împotriva SUA şi Israelului
Război în Iran, ziua 11. Teheranul anunță că e gata să lupte „cât timp va fi necesar” împotriva SUA şi Israelului

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 11-a zi, iar conflictul este „aproape încheiat", a spus Donald Trump. Azi-noapte, însă, explozii puternice au zguduit din nou Teheranul. 

Vreme caldă până în aprilie. Meteorologii au anunțat când încep ploile. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Vreme caldă până în aprilie. Meteorologii au anunțat când încep ploile. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

În următoarele patru săptămâni, temperaturile vor fi apropiate sau ușor mai ridicate decât normalul perioadei, cu precipitații deficitare în mare parte a țării și ușor excedentare doar local în zonele montane, potrivit meteorologilor.