Ce pedeapsă riscă adolescentul care a violat o fetiță de 3 ani, în Cluj

×
Publicitate

Caz șocant în Cluj-Napoca. O fetiţă de 3 ani a fost violată în timp ce dormea într-o casă improvizată de la periferia oraşului, de un tânăr de 16 ani.

Imediat după ce a comis fapta, adolescentul a fugit, dar a fost prins la scurt timp de un localnic şi de părinţii copilei care l-au predat poliției. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Scenele terifiante au avut loc marţi seara, în jurul orei 19.00, într-o zonă defavorizată a oraşului, la marginea Clujului. Copila, în vârstă de 3 ani, dormea când a fost agresată sexual de tânărul de 16 ani.

Agresorul a profitat de faptul că fetiţa se afla singură în încăpere şi s-a năsputit spre ea. În momentul în care a scăpat de agresor copila a cerut ajutor iar părinţii l-au prins imediat. Aşa au aflat că este vorba de un adolescent.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Primii români repatriați după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu. Când vor ajunge în România
Primii români repatriați după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu. Când vor ajunge în România

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
Citește și...
Primii români repatriați după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu. Când vor ajunge în România
Primii români repatriați după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu. Când vor ajunge în România

Sute de români au reușit să părăsească Israelul pe cale terestră, şi s-au îndreptat spre Egipt. Primii 360 dintre ei ar fi trebuit să ajungă în ţară luni dimineață, cu nişte curse speciale Tarom, însă zborurile au fost reprogramate. 

Fostul șef al spionajului moldovenesc va fi judecat pentru tentativă de trădare. Probele strânse de procurorii DIICOT
Fostul șef al spionajului moldovenesc va fi judecat pentru tentativă de trădare. Probele strânse de procurorii DIICOT

Fostul șef din Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, arestat în toamnă la București, a fost trimis în judecată pentru tentativă de trădare. 

Crimă șocantă într-un sat din Iași, descoperită după două săptămâni. Cine e principala suspectă
Crimă șocantă într-un sat din Iași, descoperită după două săptămâni. Cine e principala suspectă

O crimă șocantă a ieșit la iveală într-un sat din județul Iași. Un bărbat a fost găsit mort în propria casă, înjunghiat, după ce a lipsit de la serviciu mai bine de două săptămâni.  

Recomandări
Care e probabilitatea ca România să devină o țintă pentru Iran. Răspunsul unui fost general NATO
Care e probabilitatea ca România să devină o țintă pentru Iran. Răspunsul unui fost general NATO

Probabilitatea ca România să devină o țintă în războiul dintre SUA și Iran e extrem de scăzută, chiar dacă Teheranul ar putea avea în arsenalul său o rachetă care, cel puțin teoretic, ar fi capabilă să ajungă până la noi în țară.

LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare în Iran. SUA au reuşit să obţină controlul asupra spaţiului aerian al țării
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare în Iran. SUA au reuşit să obţină controlul asupra spaţiului aerian al țării

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

Cristina Chiriac, nominalizată pentru şefia Parchetului General, Viorel Cerbu la conducerea DNA, iar Codrin Miron la DIICOT
Cristina Chiriac, nominalizată pentru şefia Parchetului General, Viorel Cerbu la conducerea DNA, iar Codrin Miron la DIICOT

Ministerul Justiției a anunțat, luni, propunerile de numire pentru ocuparea funcțiilor de conducere în parchetele din sistemul de justiție.