O femeie din Iași a primit acordul judecătorilor să intre cu forța în apartamentul vecinei, să facă curățenie

×
Codul embed a fost copiat

Caz uluitor în Iași. O femeie a convins judecătorii să-i permită prin ordonanță președințială să intre cu forța în apartamentul vecinei sale, sufocat de gunoaie, și să curețe încăperile.

De ani de zile locatara adună deșeuri în locuință și nu se îndură să arunce nimic. Oamenii din bloc spun că mirosul este insuportabil, dar că nu s-au putut înțelege niciodată cu pensionara. Unii dintre ei au fost martori la proces.

Cei care intră în scara unui bloc din Iași sunt întâmpinați de un miros înțepător, care pare să vină de la un singur apartament al unei pensionare în vârstă de 69 de ani.

Locatară: „Mizerie, gândaci, șobolani. Un apartament neîngrijit. Seara când își trage ușa, ați văzut că sunt doua uși, în momentul în care s-a deschis e destul un minut, 30 de secunde să fie ușa deschisă și mirosul iese.
Reporter: Se simte și în apartament?
Locatară: Se simte, eu mi-am schimbat ușa recent doar din cauza asta, pentru că nu se mai putea vara sta în casă, venea mirosul de pe scară”.

Locatară: „E ceva insuportabil. Nu vrea să înțeleagă, i-am spus, dar ne face cu ou și cu oțet, ne sare în cap. Adună de pe la gunoi, toate, tot ce găsește aduce în casă, tot. E ceva de groază. Șapte șobolani erau, șapte, pe balcon la ea”.

Citește și
gunoaie
Românii au lăsat în urmă munți de gunoaie după vacanța de Sfânta Maria. „Mizerie, hârtii, de toate”

Una dintre vecinele femeii și-a încercat norocul și a mers în instanță, supărată că reclamațiile făcute la diverse instituții locale nu au avut niciun efect.

Alina Mihaela Rotaru, reclamantă: Altă cale nu am găsit, după numeroase sesizări care le-am făcut către DSP, Direcția de asistență socială, poliția locală, către primărie, și nu s-a soluționat de niciun fel.
Reporter: Ce vi s-a spus?
Alina Mihaela Rotaru, reclamantă: Că nu este de competenta lor”.

Prin avocata ei, vecina pensionarei a cerut emiterea unei ordonanțe președințiale prin care femeia respectivă să fie obligată să își facă, de urgență, curățenie în casă și să aibă grijă ca situația să nu degenereze din nou.

Alina Mihaela Rotaru, reclamantă: „Soluționarea asta a fost, ca eu, dacă ea nu își face curat, eu să am acces și să fac curat pe cheltuiala mea, după care prin executare silită îmi voi recupera banii cheltuiți, de la dumneaei”.

Andrada Dobrea, avocata reclamantei: „Am reușit să obținem o soluție bună care ne va permite să îi ajutăm pe toți locuitorii din acel bloc și pe care am obținut-o într-un termen foarte scurt. Nu a fost nici macar o lună de zile. Am fost susținute de multe probe, am avut videoclipuri cu aceste insecte/rozătoare care mișunau în tot blocul și am avut martori”.

Pensionara a făcut apel, dar magistrații i-au respins cererea, așa că sentința a devenit definitivă.

Dacă peste șase zile femeia nu își curăță locuința, vecina ei va fi autorizată să intre în apartament, pentru a face curățenie, într-un anumit interval orar.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Viață de coșmar în cartierul „Walking Dead”. Șobolani de mărimea pisicilor îi îngrozesc pe oameni
Viață de coșmar în cartierul „Walking Dead”. Șobolani de mărimea pisicilor îi îngrozesc pe oameni

O proprietate din Anglia a fost comparată cu seria de zombi „Walking Dead”. Locuitorii sunt sătui de mormanele de gunoaie aruncate care au dus la o infestare cu rozătoare mari cât pisicile.

 

Românii au lăsat în urmă munți de gunoaie după vacanța de Sfânta Maria. „Mizerie, hârtii, de toate”
Românii au lăsat în urmă munți de gunoaie după vacanța de Sfânta Maria. „Mizerie, hârtii, de toate”

După vacanța de Sfânta Maria, românii și-au strâns bagajele și au pornit spre case, dar au lăsat în urmă munți de gunoaie.

Orașul european care oferă recompense pentru turiștii care ajută la curățarea lui. „E drăguț să primesc bunuri gratuite”
Orașul european care oferă recompense pentru turiștii care ajută la curățarea lui. „E drăguț să primesc bunuri gratuite”

În capitala Danemarcei, turiștii care adună gunoaie primesc o plimbare gratis cu caiacul. Iar cei care merg cu bicicleta până la muzeu în loc să aleagă mașina, au parte de o gustare gratuită.  

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.