Când va avea loc următoarea eclipsă de soare, vizibilă de pe teritoriul României

×
Publicitate

Am fost cu toţii martorii unei eclipse parțiale de soare. În orașele mari au fost organizate tot soiul de activități pentru copii dar și pentru pasionații de astronomie.

Dar, au fost şi curioşi care au ieşit în parc, sau pe balcon cu ochelarii speciali pentru a privi cerul.

Zeci de oameni şi-au dat întâlnire la Observatorul Astronomic din capitală.

Eclipsa a putut fi observată pe tot teritoriul României. A început în nord-vestul ţării, iar 8 minute mai târziu a fost vizibilă şi în sud-est. Luna a început să acopere Soarele din dreapta-sus și a obturat, în funcție de zonă, între 33% și 44% din lumină.

În Bucureşti, punctul culminant a fost atins la 13 şi 38 de minute.

Citește și
O familie din Bistrița-Năsăud a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod. Accidentul a fost filmat
O familie din Bistrița-Năsăud a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod. Accidentul a fost filmat

Următoare eclipsă parțială de soare va avea loc pe 2 august 2027 și va avea o acoperire de aproximativ 50%.

Iar eclipsă totală de Soare, vizibilă de pe teritoriul României, vom mai avea abia pe 3 septembrie 2081.

Următoarele eclipse de Soare vizibile de pe teritoriul României:

2027 - 2 august (51%)
2030 - 1 iunie (83%)
2034 - 20 martie (24%)
2037 - 16 ianuarie (44%)
2038 - 5 ianuarie (32%)
2038 - 2 iulie (6%)
2039 - 21 iunie (73%)

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
O familie din Bistrița-Năsăud a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod. Accidentul a fost filmat
O familie din Bistrița-Năsăud a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod. Accidentul a fost filmat

O familie din Bistrița-Năsăud a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod. Aproape de casă, șoferul a pierdut controlul vehiculului. Soția sa a rămas blocată în caroseria distrusă și a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Reacția echipei Rapid București după ce un fotbalist a fost reținut pentru că a lovit o femeie cu mașina și a fugit
Reacția echipei Rapid București după ce un fotbalist a fost reținut pentru că a lovit o femeie cu mașina și a fugit

Un fotbalist de 26 de ani al echipei Rapid București a fost reținut marți seară pentru 24 de ore. Bărbatul ar fi lovit cu mașina o femeie de 67 de ani pe o trecere de pietoni din Sectorul 2 și ar fi fugit de la locul accidentului.

Fotbalist din Superligă, reținut după un accident grav în București. A fugit după ce a dat peste o femeie
Fotbalist din Superligă, reținut după un accident grav în București. A fugit după ce a dat peste o femeie

Fotbalistul Kader Keita de la clubul Rapid a fost reţinut marţi seara, pentru 24 de ore, după ce a produs un grav accident de circulaţie în Capitală şi a fugit de la locul faptei, au declarat oficiali de la Brigada Rutieră.

Recomandări
Război în Iran, a cincea zi. Israel a anunţat că a lansat un „val mare” de noi atacuri asupra Iranului
Război în Iran, a cincea zi. Israel a anunţat că a lansat un „val mare” de noi atacuri asupra Iranului

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”

Europa ar putea deveni țintă indirectă în conflictul dintre Iran și SUA, după ce Teheranul a avertizat statele UE să nu se implice militar în conflict.