Bărbat din Botoșani amendat de poliție pentru că a anunțat un furt: ”Data viitoare mă întorc cu spatele”

tanar Botoșani
Facebook.com

Un tânăr din Botoşani afirmă că a fost amendat de polițiști pentru că a anunțat un furt la 112, iar Poliţia confirmă motivul amenzii.

Petruţ Butuman a fost martorul unui furt din buzunare, pe care l-a anunțat la 112. Ulterior, a fost amendat pentru apel nejustificat la 112, relatează adevărul.ro.

 

Petruţ Butuman, un tânăr actor din Botoşani, susţine că a fost amendat de poliţişti după ce a dat dovadă de spirit civic. Mai precis acesta a fost sancţionat cu 500 de lei după ce a raportat un furt la 112. Poliţia confirmă amenda dar şi motivul de-a dreptul halucinant.

Petruţ Butuman spune că pe 10 septembrie, anul acesta, a fost martorul unui furt. Mai precis, a văzut la Zilele Oraşului care se desfăşoară în Centrul Istoric al Municipiului Botoşani, cum un botoşănean era buzunărit în plină stradă. Petruţ nu a stat pe gânduri şi a sunat imediat la 112. S-au prezentat trei echipaje de Poliţie, spune botoşăneanul. Până la venirea oamenilor legii, hoţul s-a făcut nevăzut. Petruţ Butuman, a fost legitimat şi spune că a povestit oamenilor legii tot ce văzuse.

Citește și
drum
O femeie din Arad a obligat Primăria, în instanță, să îi asfalteze strada și să îi facă trotuare. A obținut și daune morale

”La zilele oraşului, în Centrul Vechi, se fura din buzunare. Am văzut cum cineva, în faţa mea, era furat din buzunare. Am sunat la 112 fiindcă nu am văzut poliţişti în zonă. Au trimis trei maşini. M-am dus la ei, m-am legitimat, le-am spus că eu am apelat 112. Mi-au luat actul de identitate. Le-am povestit tot ce s-a întâmplat, cum arată cel care fura, toată situaţia. ”, spune Petruţ Butuman.

Totodată Petruţ Butuman spune că oamenii legii i-au cerut să-i însoţească la secţie. Acesta a refuzat şi atunci a primit vestea că va primi un plic.

”Le-am spus că nu merg fiindcă le-am explicat deja despre ce este vorba. A zis bine, o să primeşti dumneata acasă un plic. Nu ştiam ce plic, şi pentru ce. Nu mi-au spus. Nu am semnat niciun proces verbal”, spune Petruţ Butuman.

În cele din urmă botoşăneanul a primit stupefiat vestea că a fost amendat cu 500 de lei. Poliţiştii confirmă amenda, dar şi motivul pentru care a primit amenda. ”Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional conform legii 61 per 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice, respectiv pentru alarmarea organelor de menţinere a ordinii publice prin solicitarea intervenţiei la faţa locului fără motiv justificat şi întemeiat”, precizează Nicoleta Federciuc purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

În aceste condiţii, Petruţ Butuman spune că s-a lecuit de fapte bune. Mai precis acesta este decis să întoarcă spatele dacă va mai fi martorul unei infracţiuni. ”Dacă mai văd o infracţiune, mă întorc cu spatele şi plec. Nu o să mai am nicio reacţie, nici nu recunosc. Pentru că la asta m-au îndemnat ei, prin atitudinea lor”, precizează Butuman.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Dinamo Kiev a făcut anunțul despre Blănuță: "Felicitări!"
GALERIE FOTO | Dinamo Kiev a făcut anunțul despre Blănuță: "Felicitări!"
Citește și...
Sute de oameni l-au comemorat pe Amza Pellea în satul său natal
Sute de oameni l-au comemorat pe Amza Pellea în satul său natal

”Oricat voi trăi şi oriunde va fi să mor, voi rămâne băileştean până în străfundul sufletului'', spunea marele actor Amza Pellea.

Recomandări
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru

Sunt multe mașini de lux în România, fără ca proprietarii să poată justifica sursa banilor cu care le-au cumpărat.

Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani
Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani

Este ger de crapă pietrele în Moldova. În județul Botoșani au fost minus 16 grade Celsius, iar la Iași minus 14. Și în Delta Dunării, la Mahmudia, au fost minus 11 grade, cea mai mică temperatură din ultimii 14 ani.

Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri
Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri

Numărul românilor care plătesc asigurarea de sănătate (CASS) a crescut în ultimele luni ca urmare a modificărilor legislative.